Lumina Sfântă de la Ierusalim 2021. Miracolul Focului Sfânt care nu arde pielea VIDEO

Aprinderea Luminii Sfinte în ajunul Învierii Domnului este unul dintre cele mai vechi miracole ale creştinătăţii. Acest fenomen adus la împărţirea oamenilor în două tabere, cea a credincioşilor care sunt convinşi că Lumina Sfântă se coboară din Ceruri în Mormântul Sfânt, şi cea a oamenilor care consideră că asistăm la un fenomen bazat pe reacţii chimice.
Alina Costache
01 mai 2021, 14:29
Lumina Sfântă de la Ierusalim 2021. Miracolul Focului Sfânt care nu arde pielea VIDEO
Lumina Sfântă de la Ierusalim 2021. Sursa FOTO: basilica.ro

Lumina Sfântă de la Ierusalim 2021. Mii de credincioşi se adună în sâmbăta dinaintea Învierii Domnului în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim pentru a participa la ceremonia coborârii Luminii sfinte, care se desfăşoară, de regulă, între orele 12:30 – 14:30. Lumina este apoi transportată de la Ierusalim, cu avionul, în mai multe ţări.

Lumina Sfântă de la Ierusalim 2021. Cum se aprinde, de fapt, Focul Sfânt

„Sfânta Lumină” de Paşte se aprinde deasupra Sfântului Mormânt, existând credinţa că focul se coboară din cer şi aprinde lumânările. Este considerat cel mai vechi miracol din lumea creştină, prima dată fiind documentat în anul 1106, potrivit Mediafax.

În sâmbăta dinaintea Învierii, după slujba Prohodului, toate luminile şi candelele din Sfântul Mormânt şi din toată biserica se sting, se aşază vată curată pe piatra de deasupra Sfântului Mormânt, apoi se pecetluieşte uşa mormântului în faţa clerului şi a credincioşilor adunaţi acolo cu două panglici de pânză albă, cu peceţi din ceară la capete, aşezate încrucişat.

Poliţiştii israelieni asigură paza Sfântului Mormânt pentru ca nimeni să nu se mai poată apropia de uşa închisă.

Citeste si Vopseaua de ouă pentru Paşte, pericol pentru sănătatea oamenilor. Are mai multe chimicale decât în anii trecuţi. STUDIU ANPC

Apoi, la slujba vecerniei, patriarhul Ierusalimului, împreună cu episcopi, preoţi, diaconi şi pelerini, pornesc în procesiune de la Patriarhia Ierusalimului către Biserica Sfântului Mormânt. La ora 14.00, patriarhul Ierusalimului cu tot clerul ortodox ies din altar  şi ocolesc Sfântul Mormânt de trei ori, în cântări şi în sunetele clopotelor care se aud în tot oraşul.

Cum se desfăşoară ceremonialul aprinderii Luminii Sfinte la Mormântul Sfânt

În timpul procesiunii, Patriarhul este îmbrăcat numai în stihar, veşmânt care simbolizează giulgiurile cu care Iisus a fost înfăşurat în groapă. Apoi, acesta intră în paraclisul Sfântului Mormânt, în timp ce un diacon ţine un potir de aur şi aşteaptă la uşă.

La mormânt, patriarhul îngenunchează stând cu capul plecat pe Sfânta Piatră şi rosteşte o rugăciune. Unii pelerini spun că, aşteptând să vină lumina, deasupra pietrei Sfântului Mormânt se simte o adiere uşoară. Apoi, adierea dispare şi pe piatră încep să apară stropi de lumină albă-albăstruie, pe care patriarhul Ierusalimului „îi adună cu mâinile şi îi aşază în vasul de aur„. Luând două buchete de lumânări, patriarhul le aprinde, din vas, şi rosteşte celebrul îndemn: „Veniţi de primiţi Lumina!„.

Citeste si Masă Paşte 2021. În ce condiţii stăm alături de familie. Precizări oficiale

Apoi, toate clopotele sună, patriarhul este ridicat pe mâini de credincioşi şi purtat prin toată biserica, până la altar, împărţind Sfânta Lumină mulţimii. Diaconul duce vasul cu lumina în altar, aceasta fiind păstrată până la următorul Paşte. Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Teofil al III-lea, împreună cu credincioşii şi cu un sobor de ierarhi şi preoţi înconjoară de trei ori Sfântul Mormânt, în timp ce se cântă „Lumină lină”.

Lumina Sfântă nu arde în primele 33 de minute

Focul Sfânt nu arde în primele 33 de minute după ce s-a coborât de la Ceruri. Există numeroase dovezi video cu credincioşii care îşi trec mâinile prin flacăra care nu le arde pielea.


DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Cât costă un tort pentru Paște în cofetăria Gabrielei Cristea: Fanii și-au pus mâinile în cap!
Fanatik.ro
Cum să prepari cea mai bună friptură de miel pentru masa de Paște. Ce trebuie să faci neapărat cu carnea înainte să o pui la cuptor
Capital.ro
Se pot confisca banii sau bunurile. Decizia pentru care românii merg la tribunal. Legea va fi schimbată
Playtech.ro
Zilele în care este interzis să speli în Săptămâna Mare. Când se pot face treburi casnice înainte de Paște
DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Adevarul
Țara care ne poate salva de tarifele lui Trump. Economist: „Are o piață enormă, este o țară în curs de dezvoltare”
wowbiz.ro
Armin Nicoară răspunde declarațiilor făcute de Georgiana Lobonț! Artistul a spus public ce a făcut nașa lui după ce el și Claudia Puican au devenit părinți? Nimeni nu se aștepta la asta
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Reguli noi la sute de bancomate din toată țara. Măsura a intrat deja în vigoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
Cine este șoferul microbuzului care a plonjat în Dunăre. Era turc și avea pașaport bulgăresc
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul ia bani de la cetățeni. Românii achită minim 5.000 de lei. Decizia care se aplică în toată țara
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Doliu in lumea medicala! S-a stins fulgerator la doar 28 de ani: „Drum lin printre ingeri, Emi!”
MediaFlux
Explozie a prețului la polițele RCA în România! Șoferii plătesc cu 60% mai mult în 2025
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă