Marcel Vela a declarat că „sunt o mie de feluri de a îndrepta greșelile dintr-o zi, însă acum niciunul de a schimba tragedia din data de 30 Octombrie 2015”.
„Nu avem voie să uităm și nu vom uita niciodată dramele de la Colectiv”, a mai scris Vela.
Ministrul Vela şi-a încheiat postarea cu o fotografie în care e afişat mesajul „Ziua în care renunțăm, e ziua în care încetăm să existăm”, acesta fiind unul dintre versurile unei piese de la Goodbye to Gravity, trupa care concerta în Colectiv în noaptea tragediei.
Noaptea tragediei din Colectiv
Noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 e cea care a distrus 65 de destine, a îndoliat zeci de familii și a lăsat o întreagă Românie cu cicatrici adânci și cu o întrebare al cărei răspuns nu-l va primi, probabil, niciodată: „de ce?”.
În urma incendiului, la fața locului au murit 26 de persoane, iar mulți răniți au cedat la câteva zile, respectiv săptămâni de la internare. În primă fază au fost identificate 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate de urgență. Bilanțul deceselor a ajuns atunci la 64. La nouă luni de la tragedie, un alt tânăr și-a pierdut viața, numărul total al victimelor ajungând la 65.
Printre victime se numărau numeroși artiști, jurnaliști, fotografi, arhitecți, studenți, ingineri, it-iști, corporatiști. Cea mai tânără victimă a fost un tânăr de 15 ani, Ștefan Hamed-Andrei, elev olimpic la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, iar cea mai în vârstă victimă avea 47 de ani, Nelu Tilie, fost jurnalist.