Strigătul disperat al tatălui unui tânăr mort în Colectiv: „Nu pot să mai dorm nopţile. societatea românească refuză schimbarea”

Eugen Iancu, tatăl unul dintre tinerii care au murit în Colectiv, e devastat şi acum, la cinci ani de la tragedie şi mărturiseşte că nici după atâta vreme nu reuşeşte să doarmă.
Claudia Simion
30 oct. 2020, 16:12
Strigătul disperat al tatălui unui tânăr mort în Colectiv:

„Îmi amintesc momentul ăla, când eram în spital. Mi-au spus la un moment dat că dacă am fi avut bani mulți, l-am fi putut salva pe Alexandru. Problema este că în momentul acela nu era vorba de bani. Au fost oameni care au donat și au cerut transferul, iar statul român s-a opus.

Pentru asta, statul român și toți cei care au ocupat funcțiile alea trebuie să răspundă. Eu nu pot să mai dorm nopțile, mai ales în perioada asta pentru că mi-a murit copilul acolo și pentru că văd că societatea românească nu schimbă nimic, refuză schimbarea.

Mă întreb cum dorm oamenii ăștia care chiar dacă nu recunosc că au pe cap moartea unor oameni, răspund pentru ce s-a îmtâmplat atunci”, a mărturisit Eugen Iancu, tatăl lui Alexandru Iancu, potrivit AlephNews.

Alexandru Mihai Iancu, în vârstă de 22 de ani, şi-a pierdut viaţa în cumplitul incendiu, fiind cea de-a 59-a victimă. Era absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti şi era foarte pasionat de muzică, cânta lc chitară. Tânărul s-a stins din viaţă la Spitalul Sf. Ioan din Capitală.

Alexandru era prieten cu membrii trupei Goodbye to Gravity. Așa a ajuns, în seara de 30 octombrie 2015, la concertul din clubul Colectiv.

În seara nenorocirii a reuşit să iasă pe picioarele lui din club. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi sune părinţii şi să-i anunţe că e bine, deşi suferise arsuri puternice pe căile respiratorii. În aceeaşi seară i-a implorat pe medici să nu-i amputeze degetele arse de la mână fiindcă avea nevoie să cânte la chitară. Tânărul a fost intubat, iar după trei săptămâni s-a stins din viaţă în spital.

Alexandru Iancu avea în corp 5 infecții nosocomiale, spune tatăl său. Prima dintre ele a fost confirmată de analize pe 2 noiembrie, la mai puțin de 3 zile de la incendiu.

Tragedia din Colectiv: 65 de suflete ruinate

Noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015 e cea care a distrus 65 de destine, a îndoliat zeci de familii și a lăsat o întreagă Românie cu cicatrici adânci și cu o întrebare al cărei răspuns nu-l va primi, probabil, niciodată: „de ce?”.

În urma incendiului, la fața locului au murit 26 de persoane, iar mulți răniți au cedat la câteva zile, respectiv săptămâni de la internare. În primă fază au fost identificate 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate de urgență. Bilanțul deceselor a ajuns atunci la 64. La nouă luni de la tragedie, un alt tânăr și-a pierdut viața, numărul total al victimelor ajungând la 65.

Printre victime se numărau artiști, jurnaliști, fotografi, arhitecți, studenți, ingineri, it-iști, corporatiști. Cea mai tânără victimă a fost un tânăr de 15 ani, Ștefan Hamed-Andrei, elev olimpic la Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, iar cea mai în vârstă victimă avea 47 de ani, Nelu Tilie, fost jurnalist.

 

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Alexia Eram are planuri mari de Crăciun! Cu cine va petrece Sărbătorile de iarnă
Fanatik.ro
Ce să pui în bradul de Crăciun ca să ai parte de noroc și prosperitate în 2025. Energiile negative vor fi eliminate
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se achită până la 9.720 lei anual
Playtech.ro
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Ovidiu Ioanițoaia cere bani de operație. Înșelăciunea cu care hackerii păcălesc oamenii din agenda jurnalistului
wowbiz.ro
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Milioane de români vor plăti aproape dublu de la 1 ianuarie. Lista prețurilor
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Mesajul tulburător postat de tânărul de 30 de ani din Deva înainte de a-și pune capăt zilelor. A transmis live pe Facebook, iar apoi s-a aruncat în fața mașinilor de pe un pod
Cancan.ro
Meteorologii Weather.com au modificat prognoza: Vin ninsorile în București!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri, obligați să plătească. Taxe majorate cu 38% din 2025. NU scapă nimeni
StirileBZI
Această plantă nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun! Atrage banii și bunăstarea
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
substantial.ro
Nadia Comăneci transmite felicitări sportivilor români după Jocurile Olimpice de la Paris 2024
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce filme mai vedem de Crăciun? Ce cărți merită citite? Ce jocuri video să încercăm? Recomandări proaspete pentru sărbători