Brokerul Sima s-a întors din Islanda în Elveţia

Revenit din Islanda, unde a făcut dezvăluiri despre politicieni mituiţi în România, brokerul Cristian Sima s-a întors la reşedinţa din Elveţia, de unde ar încerca să trimită o parte din bani clienţilor păgubiţi, scriu jurnaliştii de la "Adevărul".
Romania TV
21 nov. 2012, 07:18
Brokerul Sima s-a întors din Islanda în Elveţia

„Încă nu am luat o decizie. M-am consultat cu avocatul meu şi încă aştept o soluţie din partea lui pentru a-mi recupera banii”, a declarat Irina Schrotter.

Un alt personaj din lista păgubiţilor lui Cristian Sima, fostul ministru al Finanţelor Daniel Dăianu, refuză să mai vorbească despre banii pierduţi. „Este o chestiune privată”. Suma pe care acesta ar fi pierdut-o se ridică  la peste 200.000 de euro. Printre puţinii care au depus plângeri împotriva brokerului fugar se numără şi Monica Nistorescu, fosta soţie a ziaristului Cornel Nistorescu.

Acţionarii bursei Sibex, de la Sibiu, au decis să îl acţioneze în instanţă pe Cristian Sima, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, deşi în AGA preşedintele de şedinţă a afirmat că nu există nici un prejudiciu material în conturile Sibex.

Raportul prezentat în AGA în legătură cu situaţia financiară a Sibex arată că Sima a depăşit unele cheltuieli cu salariul, de protocol şi pentru deplasările cu avionul. „Din sumele ridicate de fostul conducător al societăţii Cristian Sima de pe cardul aflat la dispoziţia sa, şi pentru care nu a mai adus documente justificative în cuantum total de 37.645 lei, au mai rămas de recuperat 19.748,17 lei. În prezent, diferenţa până la suma totală este recuperată”, se arată în raport. Diferenţa a fost recuperată din salariul pe care Sibex trebuia să îl plătească lui Sima, potrivit unor surse prezente la AGA.

Cristian Sima a plecat din ţară la începutul lunii octombrie. Surse din piaţa de capital au declarat pentru Mediafax că Sima a transmis la 1 octombrie un email unui director de la bursa din Sibiu în care scria că i-au fost furate laptopul, telefonul, actele şi cardul bancar şi cerea blocarea acestora.

Angajaţii Sibex au încercat de mai multe ori, fără succes, să îl contacteze pe Sima. La casa pe care Sima o are în Elveţia, postul telefonic este suspendat, au menţionat sursele. În piaţa de capital au apărut zvonuri potrivit cărora Sima ar fi dispărut din ţară cu banii clienţilor unei firme pe care o deţine şi prin care tranzacţiona pe pieţele externe.

Firma WBS Holding înregistrată în Insulele Virgine Britanice, prin care clienţii lui Sima ar fi tranzacţionat pe pieţele externe, nu este înregistrată la CNVM, astfel că activitatea acesteia nu este supravegheată de Comisie. Sima a fost acţionar la WBS România până anul trecut, când a vândut acţiunile pentru a evita o incompatibilitate cu funcţiile de preşedinte CA şi director general al Sibex.

Sima a declarat, pe 14 octombrie, că se află la Reykjavik. Brokerul a precizat că motivul pentru care a plecat din ţară este frica de faptul că unii clienţi s-ar putea răzbuna pentru anumite sume de bani pe care acesta le-ar fi pierdut.

Brokerul a precizat într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune că se aşteaptă ca unele persoane să depună plângeri penale împotriva sa: „Vreau să văd fiecare cât cere, dacă cere 90000 sau 16000. (..) Am pierdut în jur de 2 milioane de euro şi 2 milioane de dolari”.

După ce iniţial a spus că se află pe o insulă în Oceanul Atlantic, Cristian Sima a precizat că este vorba de Islanda: „Sunt la Reykjavik. O să mă întorc în ţară, dar nu ştiu când”.

„Îmi e frică efectiv fizic”, a spus Sima, explicând şi care este motivul pentru care îi este teamă: „De ce frică? Fiindcă atunci când pierzi banii unor clienţi, ei se pot răzbuna”.

Conform lui Sima, sursa problemelor financiare este faptul că a cumpărat acţiuni în mod neinspirat: „Am început să am pierderi mari dupa ce am cumpărat acţiuni la Bursa din Sibiu”, a adăgat Cristian Sima, subliniind că poartă vina pentru cele întâmplate:” Am făcut tranzacţiile de capul meu şi nu este nimeni implicat de la WBS. Toată vina îmi apartine. Am răspunderea morală pentru ce am făcut”.

„Dacă un client a avut 100000 şi a retras 40000, dacă ar mai retrage capitalul iniţial din remanenţa de 60000 mi-ar mai trebui faţă de activele care sunt în jur de 4 milioane de euro. Am trazacţionat prost şi i-am pierdut. Eu sunt principalul responsabil de tranzacţiile făcute”, a mai declarat Cristian Sima, negând zvonurile conform cărora ar fi bolnav:

„Primesc ameninţări demult. Nu am nicio boală. Sunt sănătos, nu am nici cancer. Nu mi-am înstrăinat activele din România”, a mai spus brokerul.

DailyBusiness
Decizie de ultimă oră în CSAT. Ce se întâmplă cu primul tur al alegerilor
Spynews
Călin Georgescu a fost favorizat de TikTok, conform CSAT. Cum a ajuns, de fapt, viral candidatul la Alegerile Prezidențiale 2024
Bzi.ro
Ce îi rezervă astrele lui Călin Georgescu: Ce semnifică anul său de naștere
Fanatik.ro
Cele trei zodii care vor avea săptămâni de poveste. Primesc vești bune și le așteaptă măriri de salariu
Capital.ro
S-a aflat ce ascunde Călin Georgescu. Cine este și ce urmărește, de fapt
Playtech.ro
Concluzia CSAT: TikTok l-a favorizat pe Călin Georgescu. Atacuri cibernetice și manipularea procesului electoral
DailyBusiness
Prime de Crăciun 2024. Categoria de angajați lăsaţi fără 3.000 de lei de sărbători
Adevarul
Ce va face Vladimir Putin dacă Ucraina obține arme nucleare: „Vom folosi absolut toate mijloacele de distrugere ale Rusiei”
wowbiz.ro
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Spynews
Primele imagini cu Fane Văncică în libertate! Interlopul a fost eliberat după ce a fost condamnat la închisoare, după ce s-a filmat în timp ce își maltrata amanta
Spynews
Condamnare cu închisoarea pe viață pentru un bărbat din Arad. Criminalul l-a împușcat pe presupusul amant al soției, apoi l-a înjunghiat cu o șurubelniță
Evz.ro
Locul perfect din România, iarna. Are atracții unice
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din fotbal
kanald.ro
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Cancan.ro
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi văd copilul. Un singur lucru mi-a spus'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Plata în numerar. Anunț despre românii care nu au card sau cont la bancă
StirileBZI
Se dau 1.500 de lei de la stat! Ce familii vor beneficia din 2025 de bani
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot cu Mădălina Ghenea. Cum se menține în formă
stirilekanald.ro
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
substantial.ro
Călin Georgescu, candidat independent: Dezvăluiri despre relația cu AUR
MediaFlux
BISERICA Ortodoxă Română INTERVINE după SCANDALUL Călin GEORGESCU! MESAJ CLAR pentru ROMÂNI
Shtiu.ro
Fabulos! Ce simbolizează cravata purtată de Călin Georgescu în studioul televiziunilor?
Puterea.ro
Sharon Stone critică dur alegătorii americani după realegerea lui Trump: „ignoranți și needucați”