Dezastru după cutremurul din Grecia şi Turcia. Bilanţul: 51 morţi, circa 900 răniţi şi peste 100 oameni scoşi de sub dărâmături

Cel puţin 51 de persoane au murit şi alte aproape 900 au fost rănite după ce un cutremur puternic a lovit vineri vestul Turciei. Potrivit preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, peste 100 de supravieţuitori au fost scoşi de sub clădirile prăbuşite. Și în Grecia sunt cel puțin trei morți și mai mulți răniți, pe insula Samos, aflată în apropierea epicentrului.
Romania TV
01 nov. 2020, 06:05
Dezastru după cutremurul din Grecia şi Turcia. Bilanţul: 51 morţi, circa 900 răniţi şi peste 100 oameni scoşi de sub dărâmături

Bilanţul deceselor în urma puternicului seism care a zguduit vineri oraşul Izmir din vestul Turciei a urcat la 51, a precizat duminică vicepreşedintele turc Fuat Oktay, potrivit DPA.

Aproximativ 885 de persoane au fost spitalizate, dintre care 667 au fost deja externate, a declarat preşedintele Turciei Recep Erdogan în oraşul Izmir, al treilea cel mai mare din Turcia şi unde un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a distrus aproape 20 clădiri şi a declanşat un mini tsunami.

Au fost amenajate aproximativ 3.000 de corturi, în timp ce cămine studenţeşti sunt pregătite să găzduiască localnici care trebuie să stea departe de clădirile avariate, a precizat Erdogan.

Operațiunile de salvare au continuat peste noapte și mai continuă. Până acum peste 100 de oameni au fost scoşi de sub dărâmături.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul