Helmut Duckadam a dezvăluit la Digi Sport că soția lui nu s-a putut testa pentru că avea febră și că i s-a recomandat să revină după ce îi trece.
BOALA TERIBILĂ cu care se luptă Helmut Duckadam. „Iau zilnic în jur de 18-20 de pastile!”
„Nu poți nici cu bani să faci teste. Soția mea a avut puțină febră și i-a spus să vină săptămâna următoare deoarece are febră și nu poate să treacă de triaj. Pe bani! Încă o dată. Soția a avut 37,5 temperatură și a vrut să mergem la o clinică privată ca să facem un test. Au zis: nu pentru că aveți febră și nu treceți de triaj pentru că acolo îți ia temperatura. Veniți săptămâna viitoare când nu mai aveți febră!”, a declarat Helmuth Duckadam.
A renunţat la FCSB
Recent, Helmut Duckadam și-a dat demisia din funcția de președinte de imagine al celor de la FCSB, dar Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, și-ar fi dorit ca fostul mare portar al Stelei să ocupe funcția de președinte de onoare în cadrul ligii suporterilor roș-albaștrilor, cea care a fost recent înființată. Deși, inițial își dăduse acordul să ocupe funcția respectivă, fostul mare goalkeeper nu a mai dorit să facă acest lucru, iar recent Emeric Ienei a fost anunțat ca noul președinte de onoare al asociației „Salvați Steaua”.