CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020 Sfântul Gavriil, cel Nebun pentru Hristos, vindecă boli grave, răni deschise şi redă darul vorbirii

CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020 În această zi sunt prăznuiţi Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos, mare făcător de minuni, şi Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie. Sfântul Gavriil Mărturisitorul a săvârşit mari minuni atât în timpul vieţii, cât şi după ce a trecut la cele veşnice. A vindecat cancere, boli de inimă, răni deschise şi a redat vorbirea celor muţi.
Romania TV
01 nov. 2020, 13:52
CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020 Sfântul Gavriil, cel Nebun pentru Hristos, vindecă boli grave, răni deschise şi redă darul vorbirii

Sărbători religioase 2 noiembrie 2020

Ortodoxe: Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos; Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie

Greco-catolice: Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist

Romano-catolice: POMENIREA TUTUROR CREDINCIOŞILOR RĂPOSAŢI

CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020. Cine a fost Sfântul Gavriil Ivireanul cel nebun pentru Hristos

Părintele Gavriil a fost canonizat de Biserica Georgiei în rândul sfinţilor celor nebuni pentru Hristos, a căror pomenire liturgică se face ca pentru sfinţii monahi, chiar şi atunci când au fost simpli mireni, scrie crestinortodox.ro.

Goderdzi Urghebadze (cel ce va să fie Sfântul Gavriil) s-a născut pe 26 august 1929, la Tbilisi, capitală Georgiei. A plecat în pace către patria veşnică pe 2 noiembrie 1995. A fost canonizat pe 21 decembrie 2012, de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Georgiei, având ca dată de prăznuire 2 noiembrie. 

CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020. Minuni ale Sfântului Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos

Mai multe minuni s-au petrecut din momentul în care icoana Sfântului Gavriil a început să fie izvorâtoare de mir, scrie doxologia.ro. Mirul are un parfum puternic de trandafiri și de alte flori.

Prima vindecare minunată s-a petrecut în familia Arsenadzé. Părinții au cumpărat în ziua Învierii din anul 2014 o icoană cu Sfântul Gavriil Mărturisitorul, cel Nebun pentru Hristos de la Catedrala Sfintei Treimi din Tibilisi. Fetița lor cea mică a fost diagnosticată cu cancer, însă tratamentele medicale nu au avut nici un rezultat pozitiv. În momentul în care icoana a început să izvorască mir, doamna Maka s-a hotărât să-și ungă fetița cu acest mir și în mod minunat micuța Nino s-a vindecat complet de cancer!

Cu acest mir a fost uns pe frunte și un băiețel de cinci ani, mut din naștere, care a început deodată să vorbească în mod foarte clar. Această minune i-a uimit atât pe membrii familiei, cât și pe toți apropiații lor!

O femeie suferea de erizipel la picior. Rana era foarte dureroasă și sângera în timpul mersului. Singurul sfat al medicilor a fost acela de repaos total la pat, însă femeia s-a vindecat în mod minunat după ce s-a uns pe rană cu mirul izvorât din icoana Sfântului Gavriil.

O fetiţă de 13 ani a fost diagnosticată cu bradicardie și cu blocaj atri-ventricular complet încă de la naștere. Frecvența sa cardiacă în timpul somnului era de 22 de bătăi pe minut. Atunci când ea și mama ei au auzit de icoana Sfântului Gavriil au decis să meargă în vizită la familia Arsenadzé, în data de 18 decembrie 2014, și să se roage înaintea icoanei. În momentul în care fetiţa s-a uns cu mirul ce izvora din icoană, dintr-odată, a început să-i curgă din frunte sânge în forma Sfintei Cruci. Această urmă de sânge a fost imposibil de șters până a doua zi, când a dispărut singură. Pe 19 decembrie, săculețul cu nisip pe care-l avea de la mormântul Sfântului Gavriil a început să sângereze și să izvorască mir din abundență. Între timp, mamei Irinei, Lika, i s-a arătat în vis Sfântul Gavriil care i-a promis că îi va vindeca fiica. Din acest moment, ea a refuzat operația propusă de medici, a făcut un mic săculeț pe care a brodat Sfânta Cruce și l-a umplut cu pământ de la mormântul sfântului.

Fetiţa a început să poarte acest săculeț aproape de inima ei, cu credința că Sfântul Gavriil o va vindeca așa cum îi promisese mamei sale. Din acest moment, frecvența cardiacă a Irinei a crescut cu 10 bătăi pe minut, iar starea sa de sănătate a început să se amelioreze. Pământul a încetat să mai sângereze după câteva zile, iar acum el doar izvorăște mir. 

CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020. Cine au fost Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie

Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Agapie au fost creștini persani și au primit mucenicia în vremea împăratului Sapor al ÎI-lea (339-379).

Pentru că au mărturisit că sunt creștini au fost supuși celor mai crunte torturi. În vremea întemnițării lor, îngerul Domnului s-a coborât de mai multe ori și o dată și Hristos, în chipul unui bărbat cu față luminoasă ca soarele, spre a-i întări în răbdarea suferințelor.

Prin rugăciunile lor, au dărâmat idolul lui Die, au amuțit pe Sapor și, tot prin rugăciunea lor, i s-a dezlegat apoi limba. Datorită acestor minuni, mulți păgâni au primit credință în Hristos.

Aftonie, unul dintre torționari, a crezut în Hristos și a strigat cu glas mare: „Mare este Dumnezeul Creștinilor!” Pentru această el a fost omorât pe loc, împreună cu alți creștini persani.

Apoi împăratul a poruncit ca Achindin, Pegasius și Anempodistus să fie cusuți în piei de animale și aruncați în mare. Dar Sfântul Aftonie s-a arătat din cealaltă lume, însoțit de trei îngeri luminoși, i-a apucat pe cei aruncați, i-a dus la țărm uscat și le-a dat drumul.

Elpidifor a fost unul dintre nobilii de la curtea împăratului. Mărturisind că este creștin, a fost osândit la moarte de împărat, prin decapitare. 

Potrivit Sfinților Părinți, Achindin, Pegasius și Anempodistus, au fost aruncați într-un cuptor de foc împreună cu douăzeci și opt de soldați și cu mama împăratului, ca pedeapsa pentru credința în Hristos. 

CALENDAR ORTODOX 2 NOIEMBRIE 2020. Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist

Troparul Sfinţilor Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor şi Anempodist, glasul al 2-lea:

Purtătorilor de lupte ai Domnului, fericit este pământul care s-a adăpat cu sângele vostru şi sfinte locaşurile care au primit trupurile voastre. Că în privelişte pe vrăjmaşi aţi biruit şi pe Hristos cu îndrăznire aţi propovăduit, pe Acela ca pe un Bun rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Apărători fericiţi ai Preasfintei Treimi, într-o unire v-aţi arătat închinători Cinstitei Treimi şi staţi înaintea Scaunului, cei ce sunteţi sprijinitori celor ce aleargă la voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Neîncetat izvorâţi harul fără de primejdie sfinţilor, dându-l tuturor celor ce se apropie de voi cu credinţă, îmblânzind toată primejdia şi toată întristarea şi furtuna şi tulburarea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind încinşi cu puterea cea nebiruită, sfinţilor, nu aţi socotit slăbiciunea trupului şi arătându-vă cu cugetul neînspăimântaţi, aţi îndrăznit focului şi chinurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu Singură, Mireasă a lui Dumnezeu, ai purtat în braţe pe Cel Ce S-a făcut Trup şi şade întru cele din Înălţime. Că tu te-ai arătat, din toate veacurile, Locaş Vrednic Atotţiitorului.

Cântarea a 3-a. Irmos: Nu întru înţelepciune…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-vă cu puterea lui Hristos, preabunilor şi cu cuget întărit pătimind, aţi trecut prin foc şi prin apă către cele cereşti.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întărindu-vă cu nădejdea cea neschimbată a celor ce vor să fie, aţi dispreţuit durerile cele de acum, cu cuget bărbătesc, prealăudaţilor mucenici.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întocmai cugetând cu cei trei tineri, prealăudaţilor, v-aţi arătat stingând focul trufiei celei persieneşti, fiind rouraţi cu Roua Duhului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine câştigându-te ocrotitoare Singură, Maica lui Dumnezeu, la tine punându-ne nădejdile ne mântuim şi către tine scăpând, Stăpână, suntem păziţi.

Irmosul:

Nu întru înţelepciune, în putere şi în bogăţie ne lăudăm; ci întru Tine, Înţelepciunea Tatălui Cea Ipostatică, Hristoase. Că nu este sfânt afară de Tine, Iubitorule de oameni.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Cel Ce şade în Slavă pe Scaunul Dumnezeirii, pe Nor Uşor a venit, Dumnezeu Cel Preaînalt, prin Palmă Curată şi a mântuit pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă cu frumuseţea pătimirii celei alese, v-aţi arătat luminători, mucenici ai lui Hristos, luminând cu raze prealuminate pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfelnic s-a făcut sângele mucenicilor şi adevărată jertfă cu bun miros lui Dumnezeu, Care dă tuturor neîncetat izvorul tămăduirilor, cel ce izvorăşte fără de primejdie.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunile voastre cele către Hristos alungaţi năvălirea supărărilor şi a primejdiilor celor de multe feluri, de la cei ce săvârşim cu osârdie preasfinţita şi de toţi prăznuita pomenire a voastră, vrednicilor de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Surpând necredinţa înşelăciunii idolilor şi arătând cu fapta lucrarea Dumnezeului tuturor cea făcătoare de viaţă, strigaţi de-a pururea, cinstiţilor: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Armă Preatare te punem înainte împotriva vrăjmaşilor la toată nevoia şi alungând vătămarea primejdiilor celor cumplite, de viforul eresurilor scăpăm, Maica lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Necredincioşii nu vor vedea Slava Ta, Hristoase, dar noi pe Tine Unul-Născut, Strălucirea Slavei Dumnezeirii Tatălui, de noapte mânecând Te lăudăm pe Tine, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Aftonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine te-ai adus lui Dumnezeu Aftonie, înfruntând cu tărie cugetul cel fără de Dumnezeu al tiranilor, mărite şi astfel ai alergat către lumina credinţei, veselindu-te.

Stih: Sfinte Mucenice Aftonie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Învăţându-te Patima lui Hristos, Aftonie, pentru El ţi s-a tăiat capul, preabunule şi te-ai sârguit către veselia cea fără de sfârşit şi către desfătarea cea nemuritoare.

Stih: Sfinte Mucenice Elpidifor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întărit pe Nădejdea Cea Neclintită şi dispreţuind cele veselitoare de pe pământ, preaînţelepte Elpidifor, te-ai întraripat cu dragostea Frumuseţii Celei Curate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Învrednicitu-te-ai, Mărite Mucenice Achindin, de sfârşit fericit şi de desfătare negrăită în Corturile cele din ceruri, că neabătut ai alergat pe calea pătimirii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Răsărind din tine Soarele Cel Înţelegător, către toţi s-au întins Razele Dumnezeirii Sale Luminat, Născătoare de Dumnezeu Stăpână, pentru aceea toţi te mărim.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dispreţuind cele trecătoare şi stricăcioase, v-aţi învrednicit a vedea cele nestricăcioase; ci scăpaţi de supărări şi de nevoi, pe cei ce vă cheamă pe voi în ajutor, nebiruiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiviţi-vă cu rugăciunile voastre, preamăriţilor mărtu risitori ai Treimii Celei Stăpânitoare, să se dezlege cei legaţi şi cuprinşi în temniţe fără de scăpare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dându-se pe sine pentru Tine vitejii la moarte, Mântuitorul meu, au găsit nemurire; şi s-au făcut izbăvitori pentru cei înviforaţi şi pentru cei din primejdii şi din nevoi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rupe zapisul greşelilor mele, Fecioară, dăruindu-mi scăpare de întristare şi de patimile care m-au cuprins; şi păzeşte-mă întotdeauna fără de vătămare, Stăpână.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă, Doamne, Biserica strigă către Tine, de sângele demonilor curăţindu-se, cu Sângele cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorii cei tari…

Pe mucenicii cei binecredincioşi şi de Dumnezeu purtători, ca pe cei ce toate cele de pe pământ le-au dispreţuit, i-ai primit întru desfătarea bunătăţilor Tale şi în odihnă: pe Achindin, Pigasie, Anempodist, cu ei şi pe Aftonie şi pe Elpidifor, Însuţi Cel Ce eşti Preabun.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Cu Podoaba Treimii strălucind, Ddumnezeiască ceată, cea cu cinci raze a celor pătimitori, năvălirile tiranilor cele cumplite le-au slăbit, fără de pizmă, fără primejdie, fără de sminteală, harul tuturor izvorându-l cu nădejde Dumnezeieşte, celor ce vin cu dragoste printr-înşii la Ziditorul tuturor, Hristos Dumnezeul nostru.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care fără dreptate vânau pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Precum ai izbăvit din văpaie pe cei trei tineri cu dreaptă credinţă, aşa şi acum ai păzit în cuptorul focului pe luptătorii care strigau cu un cuget către Tine: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împarţi daruri din destul şi izvorăşti minuni mucenicilor Tăi, Hristoase, lucrând dimpreună cu ei şi ajutorându-i ca un Milostiv şi arătându-Te celor ce-Ţi cântă Ţie: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mulţimi de mucenici, adunându-vă cu adevărată credinţă, v-aţi adus lui Hristos şi faceţi arătare de minuni preamărite, cântând: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiind izbăviţi prin tine de blestemul strămoşilor şi mutaţi către desfătarea cea veşnică, strigăm ţie: Bucură-te, Preamărită Stăpână, cea care ai născut nouă pe Dumnezeu Întrupat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a praznicul cel sfânt al mucenicilor, lumea cu bucurie luminând, pe toţi veselind şi strălucind, luminează pe cei ce cântă cu credinţă: pe Domnul lăudaţi lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiarelor celor sălbatice şi prăpăstiilor şi chinurilor aţi îndrăznit, fericiţilor, având întru ajutor pe Domnul Slavei Cel Nebiruit, Căruia acum strigăm: pe Domnul lăudaţi lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe voi, vitejilor purtători de lupte, Sfinţilor Achindin, Pigasie, Aftonie, Anempodist şi pururea pomenitule Elpidifor, avându-vă zid nemişcat, pe Domnul lăudăm neîncetat şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Împodobindu-vă cu cununa biruinţei şi strălucind cu diadema frumuseţii, după fericitul sfârşit aţi luat în ceruri strălucirea cea neînserată, mucenicilor, strigând: pe Domnul lăudaţi-L lucrurile şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu mintea socotindu-te, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine cea fără de prihană. Că ai născut, Preacurată, pe Făcătorul şi Domnul şi Împăratul Hristos îmbrăcat cu Trup. Pentru aceea te lăudăm pe tine, Fecioară şi te preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum săvârşită; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Eva prin boala…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ostenelile voastre cele de pe pământ le-a primit veselia cea cerească, unde cetele mucenicilor şi Oştile celor fără de trup şi toată adunarea celor întâi-născuţi se veselesc împreună întru cele cereşti.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din scârbele cele nesuferite şi din nevoi izbăviţi, preafericiţilor, pe toţi cei ce prăznuiesc cu credinţă sfântă pomenirea voastră, cerându-ne pace şi linişte şi mântuire, preacinstiţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind luminaţi cu lumină din destul şi strălucind cu harul răbdătorilor de patimi, rugaţi-vă Dătătorului de bine, să dea dezlegare de păcate şi de griji, celor ce s-au îndulcit de ospăţ împreună cu noi şi care aleargă către voi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Eva a fost izgonită de la lemnul vieţii, fiind oprită de la gustarea lui, iar tu, Născătoare de Dumnezeu, ai născut lumii Viaţa cea mai înainte de veci, dăruindu-ne prin credinţă lucrarea cea purtătoare de viaţă.

Irmosul:

Eva prin boala neascultării, blestem înlăuntru a adus; iar tu, Fecioară Născătoare de Dumnezeu, prin Odrasla purtării în pântece, ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim, Stăpână.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Spăimântatu-s-a odinioară popoarele cele fărădelege, văzând bărbăţia sufletelor voastre, mucenicilor şi crezând în Domnul strigau: Slavă Ţie, Hristoase Atotputernice, că Tu eşti Dumnezeu şi afară de Tine nu ştim pe alt Dumnezeu, Cel Ce lucrezi minuni preaslăvite întru sfinţii Tăi mucenici. Cu ale lor rugăciuni, Mântuitorul lumii, luminează pe cei ce Te laudă.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podoble: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Fără de primejdii au săvârşit călătoria dreptei credinţe, pătimind în privelişte, cei cu bună laudă, fiind întăriţi cu nădejdea cununilor, că pe cei potrivnici i-au omorât de tot, săvârşindu-şi fără oprire biruinţa lor. Drept aceea, întotdeauna izvorăsc din destul mulţime de tămăduiri, celor ce cer cu credinţă. Acestora să strigăm cu credinţă: rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, tuturor celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe Înţelepciunea şi Cuvântul în pântecele tău zămislindu-L în chip de negrăit, Maica lui Dumnezeu, lumii ai născut pe Cel Ce ţine lumea; şi în braţe ai avut pe Cel Ce cuprinde toate, prin Dătătorul de hrană al tuturor şi Făcătorul făpturii şi Domnul. Pentru aceasta te rog pe tine, Preasfântă Fecioară şi cu credinţă te măresc, ca să mă izbăvesc eu de greşeli, când voi vrea să stau înaintea feţei Ziditorului meu, Stăpână Fecioară Curată, al tău ajutor atunci să-mi dăruieşti, că poţi toate câte le voieşti.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Pe Mieluşelul şi Stăpânul şi Mântuitorul, văzându-L Mieluşeaua pe Cruce pe nedrept spânzurat, striga tânguindu-se: lumea se bucură mântuindu-se, iar pântecele meu arde văzând omorârea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, îndelung Răbdătorule Doamne, adâncul milei. Dar înviază din morţi şi apără turma Ta de toată primejdia, ca un Dumnezeu Atotputernic.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
Anunț pentru românii cărora le expiră buletinele. Noua decizie a intrat deja în vigoare. Ce se întâmplă cu cărțile de identitate
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trucuri simple și eficiente. De ce să punem telefonul într-un pahar de sticlă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
ANAF a dat ordin. Românii sunt obligați în mai 2025. Termen limită obligatoriu - vineri, 9 mai
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri