Klaus Iohannis: „Vaccinarea întregii populaţii, cel mai devreme în primăvară”. Ce spune de lockdown, alegeri şi închiderea şcolilor

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o conferinţă de presă, marti, 3 noiembrie, de la ora 18:00, la Palatul Cotroceni, în contextul în care astăzi a fost înregistrat un nou record în România: 7.733 de cazuri noi de COVID-19, 120 morti, 970 la ATI. În cadrul conferinţei de presă, preşedintele a anunţat că prima tranşă a vaccinului anti-COVID ar putea ajunge în România în primul trimestru al anului viitor. 
Romania TV
03 nov. 2020, 10:56
Klaus Iohannis:

Principalele declaraţii ale preşedintelui

– Situația epidemiologică de la nivelul UE se degradează rapid. Populația e expusă unui risc major de infectare
România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri

– Ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19. România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, când vor fi disponibile

– Din cauza cererii extrem de ridicate, vaccinul va ajunge în țările europene etapizat
Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor

– Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe

– Primii vaccinați vor fi toți lucrătorii din sistemul medical și persoanele din grupele de risc

– Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară

– Vrem să ne asigurăm că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale

– Am convocat azi o întâlnire cu ministrul sănătății și experți din domeniul vaccinologiei
Ministrul Sănătății a prezentat pe larg strategia de vaccinare în România și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție

– Noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare

– Fac apel la personalul medical de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Medicii de familie să fie bine instruiți

– Am cerut ministrului să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare

– Am discutat și aspecte de logistică, legate de depozitare și distribuție

– Dezvoltarea unuia sau a mai multor vaccine va fi esențială pentru controlul pandemiei

– Până la apariția lor e imperativ să respectăm toate măsurile de protecție: igiena mâinilor, purtarea măștilor, evitarea aglomerațiilor, lucrul de la distanță, acolo unde e posibil.

Despre alegerile din SUA

– Administrația SUA, indiferent de coloratura politică, a susținut permanent dezvoltarea relațiilor cu România

– În privința cooperării politico-militare, a crescut semnificativ nivelul de conștientizare a importanței strategice a Mării Negre

– Am dezvoltat o viziune comună România-SUA

– La capitolul cooperare economică, au fost înregistrate progrese semnificative în domeniul nuclear civil

– A fost parafat un acord care vizează dezvoltarea de proiecte concrete la Cernavodă

– În ce privește vizele, partea americană a dat asigurări că acordă o atenție deosebită obținerii de progrese

Întrebări

Ați stabilit o politică comună cu liderii europeni, în special în privința carantinării pe timpul nopții?

Klaus Iohannis: Domeniul sănătății e un domeniu de autoritate națională, măsurile pot fi corelate în măsura în care există o înțelegere între state. Nu am discutat modele de carantinare, fiecare stat are legislația națională.  Important este să păstrăm libertatea de circulație și libertatea de circulație a mărfurilor, pentru că nu dorim să omorâm economiile europene. Am discutat posibile măsuri de armonizare a perioadelor de carantină, aici există diferențe, pentru unii sunt 7 zile, pentru alții 10, pentru alții 14. La următorul Consiliu vom încerca să concretizăm aceste măsuri.

Vom avea alegeri parlamentare în decembrie la 10.000 de cazuri pe zi?

Klaus Iohannis: Nu luam în calcul amânarea alegerilor. Putem să vedem şi in lume ce se intâmplă. Chiar azi au loc alegeri în SUA. Trebuie să luam acele masuri care permit controlul extinderii pandemiei.

Slovacia a testat în masă populația. Ați discutat un astfel de scenariu?

Klaus Iohannis: Slovacia e singura țară care și-a propus un astfel de demers. Experții nu sunt convinși că o testare în masă aduce un rezultat palpabil. Noi doi, dacă ne testăm acum și rezultatul e negativ, dar oricare dintre noi e posibil să ia boala mâine. OMS nu recomandă testarea în masă ci în baza unei anchete epidemiologice. Așteptăm să vedem ce aduce această testare în masă și dacă pot fi trase concluzii.

Ce statut vor avea cei care vor refuza vaccinarea?

Klaus Iohannis: Pandemia se poate termina doar în două feluri: fie dacă se îmbolnăvesc suficient de mulți, Doamne ferește, sau dacă se găsește un vaccin, și sper să se întâmple de la începutul anului viitor. Restricțiile impuse au urmărit atenuarea impactului pandemiei, pentru a avea cât mai puține îmbolnăviri până vom avea vaccinul. Ca să terminăm pandemia avem nevoie de vaccin. UE va cumpăra acele tipuri de vaccin sigure și eficiente. Vrem acțiuni de mare succes și aceste vaccinuri vor îndeplini toate normele, vor fi sigure.

Vă gândiți la un lockdown temporar înantea vaccinării?

Klaus Iohannis: Depinde ce înțelegem prin lockdown. Nu avem motive să impunem stare de urgență, dar avem motive să introducem restricțiile recomandate de experți pentru a ține sub control răspândirea pandemiei.

Ar trebui aplicate amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri?

Klaus Iohannis: E foarte clar că restricții sunt necesare. Din păcate nu toată lumea înțelege. Unde nu există neînțelegere măsura de restricții trebuie impusă. Punct și gata.

Săptămâna trecută spuneați că veți cere experților explicații despre diferențele uriașe dintre testările din județe. V-au explicat de ce sunt aceste diferențe, ce soluții sunt, mai ales că premierul Orban părea confuz când explica situația?

Klaus Iohannis: Am întrebat, am lansat provocarea experților, am primit un răspuns preliminar care arată cum se organizează testările, anchetele epidemiologice și că testarea se face după anchetă sau la cerere. Drept pentur care azi am avut o discuție cu ministrul Sănătății și cu Arafat și am continuat discuția, i-am rugat să aprofundeze un pic mai bine tematica și să vină cu măsuri de echilibrare a testării în toate județele.

Veți continua cu acest sistem falimentar de decizie pusă în mâna autorităților locale, cu școli închise în București, dar deschise în Pipera?

Klaus Iohannis: Da, vom continua, pentru că răspunderea trebuie să fie și la autirtatea locală, nu doar la cea centrală. Autoritatea centrală trebuie să își rafineze catalogul de măsuri puse la dispozițai autorității locale.

De ce România raportează un număr atât de mare de morți?

Klaus Iohannis: Explicațiile se regăsesc în trecutul recent, din ultimii 30 de ani, 20 și ceva a fost condusă de PSD care a avut o politică sanitară foarte proastă. Drept pentru care sănătatea publică nu este la un nivel bun, la foarte mulți parametri suntem în coada clasamentului. Am spus încă din primul mandat că trebuie să punem accent pe prevenție. Deocamdată, nu am ajuns acolo unde ne dorim, de aceea e nevoie de o reformă profundă în domeniul sănătății, de un alt tip de guvernare. PNL e singurul partid care poate să vină cu o altă politică, care poate să implementeze o reformă autentică, împreună cu o largă majoritate în Parlament, care se va forma după alegeri. Nu putem continua sistemul falimentar construit de PSD. Da, vom reuși și vom avea date mai bune la sănătate publică. Din 27 de state în ultima evidență a cazurilor de Covid, la incidența pe ultimele două săptămâni România e în partea a doua a clasamentului, pe locul 19. Însă la mortalitate suntem în prima parte și asta mă întristează. Sistemul sanitare are două componente, nu doar cel curativ, foarte importantă este partea preventivă. să ai o stare de sănătate bună generalizată. Pentru asta e nevoie de programe naționale care pot fi implementate dacă se abordează chestiunea sănătății publice la modul serios

Care este cauza pentru care scolile nu pot fi deschise? 

Klaus Iohannis: Există analize care recomandă trecerea şcolii în sistem online. Atunci când incidenta trece de 3, scoala respectiva trece in sistem online. 

În 16 martie ați semnat decretul pentru starea de urgență. S-ar putea repeta un scenariu acum?

Klaus Iohannis: Evoluția este fluidă, e greu de prevăzut ce se întâmplă peste o săptămână sau două. La acest moment experții nu văd nevoia revenirii la starea de urgență. Trebuie măsuri graduale pentru a permite stăvilirea bolii.

România a fost notificată de CE pentru diferite încălcări ale legislației europene, inclusiv poluarea cu particule mici.

Klau Iohannis: Toate aceste proceduri de inffringement se referă în special șa legislație. E îngrijorător, iar chestiunile legate de mediu, de poluare le iau foarte în serios. După alegeri voi avea discuții serioase cu viitorii miniștri pe aceste teme, ca să intrăm cât mai repede în rând cu lumea, obiectivul e să avem un mediu sănătos pentru români, ca să ducem o viață mai sănătoasă.

Citeşte şi Klaus Iohannis: Nu avem motive să impunem starea de urgenţă. Nu luăm în calcul amânarea alegerilor”

Multe localități au rata peste 6 la mie, cum vedeți desfășurarea campaniei electorale și a alegerilor?

Klaus Iohannis: În ce privește votarea, nu sunt complicații, am exersat la alegerile locale, măsurile sanitare au fost foarte bine gândite. În ce privește campania electorală, ea nu va avea forma obișnuită. Unde incidența e mare, campania electorală se va desfășura în media și online.

Formula de calcul pentru rata infectării. Nu ar trebui stabilit și un număr minim de teste? Altfel, Cluj face 3000 de teste, dar Călărași a făcut 8 teste. Pare că cine testează puțin se ferește de impunerea restricțiilor.

Klaus Iohannis: Și azi am discutat cu experții. Trebuie să ținem cont de cifrele ușor de înțeles: numărul de decese, de internări la ATI, la Urgențe. Poate ar trebui să conteze în ecuația care stabilește formula care stabilește culoarea unui județ. Orice formulă poate fi rafinată.

Convocarea medicului Rafila la Cotroceni e un semnal că veți colabora cu PSD și în alte domenii?

Klaus Iohannis: Pandemia nu are culoare politică și este cunoscut că doctorul Rafila e reprezenantul nostur la OMS, în acea calitate a fost invitat, nu în calitate de candidat PSD. Colaborarea e destul de greu de imaginat, PNL e la guvernare și ne străduim să fcem față pandemiei, iar PSD șade pe o majoritate parlamentară cu care tot timpul a încercat să tragă frâna de mână.

Citeşte şi Klaus Iohannis: Am discutat cu liderii europeni despre închiderea graniţelor

Stirea iniţială

Tot astăzi, preşedintele Iohannis i-a convocat la Cotroceni, de la ora 15, pe reprezentanții instituțiilor responsabile de gestionarea epidemiei COVID – 19. Printre participanţi se numără şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, dar şi reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila.

RECORD absolut în România:  Peste 7.000 de cazuri de COVID-19

Grupul pentru Comunicare Strategică a anunţat, marţi, 7.733 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-COV2 în ultimele 24 de ore. În prezent, la ATI sunt internaţi 970 pacienţi. De asemenea, 120 persoane infectate cu coronavirus au murit.

Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 181.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

Până astăzi, 7.273 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 02.11.2020 (10:00) – 03.11.2020 (10:00) au fost raportate 120 decese (70 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt internate la ATI.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 20.00, rezultate incredibil de strânse la alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Traian Băsescu: „Nicu și Marcel … Ghinion” Cine intră în turul 2, numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Rusia îndepărtează un general de rang înalt din Ucraina pentru rapoarte înșelătoare
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”