Patriarhia îl contrazice pe premierul Cîţu în privinţa organizării slujbelor de Paşte 2021. Enoriaşii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor cu respectarea normelor sanitare

După ce luni seara premierul Florin Cîţu a anunţat că de Paşte slujbele vor fi organizate în afara bisericii, cu distanţare, Sfântul Sinod a făcut, marţi, o serie de recomandări pentru organizarea slujbelor de Florii şi de Paşte, aprobate de Patriarhul Daniel. Documentul vorbeşte despre respectarea tuturor normelor sanitare, distanţare, şi calcularea numărului maxim de personae care pot intra în biserică.
Alina Costache
20 apr. 2021, 17:19
Patriarhia îl contrazice pe premierul Cîţu în privinţa organizării slujbelor de Paşte 2021. Enoriaşii vor putea participa la slujba de Înviere în interiorul bisericilor cu respectarea normelor sanitare

Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat o serie de îndrumări, adresate tuturor unităților de cult din România ale Bisericii Ortodoxe Române, privind sfintele slujbe care vor fi săvârșite în perioada dintre sâmbăta Floriilor și sărbătoarea Izvorului Tămăduirii (24 aprilie – 7 mai 2021):

  • Sfintele slujbe vor fi săvârșite potrivit prevederilor liturgice și tipiconale specifice perioadei, cu respectarea actelor normative privind starea de alertă pe teritoriul României.
  • Sfintele slujbe pot fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară prevăzute de Ordinul comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 1.103/95/2020, dintre care amintim: dezinfectarea mâinilor la intrarea în lăcașul de cult; purtarea obligatorie a măștii sanitare, astfel încât aceasta să acopere gura și nasul; asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 m între persoane, în interior, și 1,5 m între persoane, în exterior.
  • Fiecare unitate de cult va pregăti mai mulţi voluntari, care vor purta ecusoane personalizate, pentru a asigura desfășurarea în bune condiții a sfintelor slujbe și a activităților specifice perioadei prepascale și pascale.
  • Preoții vor aduce, din timp, la cunoștința credincioșilor programul evenimentelor religioase și prezentele recomandări, făcând apel la respectarea normelor igienico‑sanitare.
  • Preoții parohi, stareții sau ecleziarhii, după caz, vor calcula numărul persoanelor care pot intra în lăcașul de cult și în incinta acestuia, îngrijindu‑se de marcarea corespunzătoare a locurilor în care pot sta credincioșii, astfel încât să fie respectate normele legale privind distanțarea fizică dintre persoane.
  • Pentru evitarea deplasărilor și aglomerărilor, se recomandă credincioșilor să participe la sfintele slujbe săvârșite la unitățile de cult de care aparțin din punct de vedere teritorial (biserica parohială).
    Întrucât „organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședința în localitatea unde se desfășoară respectiva activitate” (art. 1 pct. 10‑11 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), se recomandă ca, acolo unde există această tradiție, procesiunile de Florii să fie organizate în ajunul sărbătorii de către fiecare unitate de cult, cu propriii credincioși, prin înconjurarea lăcașului de cult. Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, după Vecernie, dacă se organizează procesiune în jurul lăcașului de cult, sau în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021. Ramurile binecuvântate vor fi distribuite de către preoți și voluntari în exteriorul lăcașului de cult, iar credincioșii vor fi îndemnați să aștepte pe locurile marcate până când vor primi ramurile. Pe tot parcursul slujbei și al procesiunii se va respecta distanța fizică prevăzută de reglementările legale.
  • În săptămâna Sfintelor Pătimiri, sfintele slujbe (Sfânta Liturghie, slujbele Deniilor, Taina Sfântului Maslu, Taina Spovedaniei etc.) vor fi oficiate în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult, potrivit rânduielilor liturgice și tipiconale, cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Ținând cont că circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 22:00‑5:00, iar în localitățile cu rată mare de incidență a cazurilor de persoane infectate circulația în afara locuinței/gospodăriei este interzisă în intervalul orar 20:00‑5:00 (art. 2 alin. 1 pct. 2‑4 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), sfintele slujbe săvârșite seara vor fi programate, după caz, într‑un interval orar care să permită revenirea credincioșilor la casele lor, astfel încât să fie respectate prevederile legale în vigoare.
  • În Sfânta și Marea Vineri, la momentul înconjurării bisericii cu Sfântul Epitaf, voluntarii îi vor îndemna pe credincioși să respecte distanța fizică. Dacă biserica nu are ieșiri laterale și nu poate fi asigurat un flux de intrare‑ieșire, clericii vor aștepta în curtea bisericii până când toți credincioșii vor trece pe sub Sfântul Epitaf, apoi vor intra în biserică pentru partea de final a slujbei. Dacă în biserică nu există spaţiu suficient pentru credincioşi, după închinare, aceştia vor aştepta în curtea lăcaşului de cult, pe locurile marcate.
  • Potrivit tradiţiei începute în anul 2009, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în ziua de sâmbătă, 1 mai 2021, spre seară, şi va fi oferită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni. Delegații vor purta mască de protecţie şi vor respecta distanţa fizică prevăzută de lege. Ulterior, Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui, în timp util, Sfânta Lumină fiecărei parohii.
  • Ținând cont că „în toate localitățile se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în perioada 1-2 mai 2021, în intervalul orar 20:00‑5:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase” (art. 2 pct. 6 din Anexa 3 a HG nr. 432/8 aprilie 2021), slujba Învierii Domnului din noaptea zilei de duminică, 2 mai 2021, va fi săvârșită în prezența credincioșilor, potrivit rânduielii liturgice a Bisericii Ortodoxe. Astfel:

– pentru a evita aglomerația, la unitățile de cult cu pangarul în interiorul bisericii, vor fi organizate din timp, în locuri special amenajate în afara lăcașului de cult, mai multe puncte de distribuire a Paștilor (pâine binecuvântată și stropită cu agheasmă și vin, pregătită și ambalată din vreme în pachete/punguțe de unică folosință închise, respectând regulile de igienă), a lumânărilor, a candelelor și a obiectelor de colportaj;

– credincioșii vor aștepta, în afara lăcașului de cult, pe locuri individuale special marcate, primirea de la clerici a Sfintei Lumini, la ora 00:00, păstrând distanța de 1,5 m între persoane;

-după oferirea Sfintei Lumini, se vor citi Sfânta Evanghelie și Pastorala;

-la finalul slujbei de afară, pentru săvârșirea Canonului Învierii şi a Sfintei Liturghii, clericii vor intra în lăcașul de cult împreună cu credincioșii, în limita spațiului disponibil, potrivit prevederilor sanitare în vigoare, sau vor continua slujba în afara lăcașului de cult, în cazul în care numărul credincioșilor este mare.

  • În prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau A doua Înviere, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, cu participarea credincioşilor mireni, respectându‑se regulile sanitare în  vigoare.
  • În ziua de vineri, 7 mai 2021, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii, slujba de sfințire a apei va fi săvârșită, în exteriorul bisericii, după rugăciunea amvonului de la Sfânta Liturghie. După sfințirea apei, aceasta va fi oferită credincioșilor în afara lăcașului de cult de către voluntari, credincioșii păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție.

Paşte 2021. Florin Cîţu cere slujbă de Înviere cu distanțare, în curtea bisericilor

Premierul Florin Cîțu a vorbit, luni seară, la Digi 24, despre regulile pe care credincioșii trebuie să le respecte de Paști, toate detaliile fiind discutate miercuri cu reprezentanții Bisericii.

„Trebuie să avem nişte reguli speciale şi de Sărbătorile Pascale. Vom lua cele mai bune măsuri. Slujbele vor fi în afara bisericii, cu distanţare. Trebuie să avem proceduri clare, pe care să le înţeleagă toată lumea. Toţi vor să aibă o normalitate (n.r Horeca). Noi vrem cu toţii să revenim la normalitate. Singura cale e vaccinarea. Cine e vaccinat poate merge la concert, la mare, în străinătate, la hotel. De aceea avem acea bornă până la 1 iunie. La Cluj, suntem cu vaccinarea la 30%, în Bucureşti avem de la 20%. Dacă românii vor să revină la normalitate, trebuie doar să se vaccineze. Obiectivul meu e atins. Am adus dozele în România. La 60% din populaţia României la vaccinată, vom ridica restricţiile”, a spus Cîţu.

Citeşte şi: Reguli de Paşte 2021. Ce trebuie să ştie toţi românii care vor să petreacă minivacanţa de sărbători departe de casă. Anunţul făcut de MAI

 

Paşte 2021. Lucian Bode: Cei care nu participă la slujba din noaptea de Paște să rămână acasă

Ministrul de Interne, Lucian Bode, le cere românilor să rămână acasă în noaptea de Paște, dacă nu merg la sluba de Înviere, subliniind că circulația pe timpul nopții va fi permisă „doar pentru participanții la slujbele religioase”.

Bode a spus că procesiunile religioase vor strânge cu siguranță un număr mare de credincioși, se va forma aglomerație, traficul va fi intens, iar forțele de ordine trebuie să fie în stradă pentru a se asigura că oamenii respectă regulile.

Ministrul de Interne a reamintit că, potrivit Hotărârii de Guvern prin care a fost prelungită starea de alertă, în noaptea de 1/2 mai, adică în noaptea de Paște, va fi permisă circulația în intervalul 22.00 – 05.00. De asemenea, în Vinerea mare magazinele vor rămâne deschise până la ora 20.00.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce trebuie să faci cu tulpinile trandafirilor iarna ca să ai cea mai frumoasă grădină în primăvară. Va fi o explozie de flori și toți vecinii te vor invidia. Secretele florarilor olandezi
Capital.ro
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Taxă nouă pentru cei care stau la bloc. A izbucnit un scandal de proporții: E o aberație
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
StirileBZI
Schimbări importante pentru pensionarii cu venituri mici: Cu cât crește indemnizația socială de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Selly încurajează tinerii să participe la alegeri: „Este modul vostru de a ține democrația în viață”
MediaFlux
VINE PENSIA în DECEMBRIE cu ÎNTÂRZIERE? Simona Bucura a CONFIRMAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni