Ţara care face discriminări pe bază de vaccin. Persoanele neimunizate vor avea acces interzis în unele locuri şi la anumite servicii

Emiratele Arabe Unite au avertizat că ar putea impune restricţii persoanelor care nu sunt vaccinate împotriva COVID-19. Autorităţile de la Abu Dhabi a extins campania la cei cu vârsta peste 16 ani şi au anunţat că a vaccinat un procent de aproximativ 65% din populaţia eligibilă.
Daniel Spătaru
21 apr. 2021, 11:22
Ţara care face discriminări pe bază de vaccin. Persoanele neimunizate vor avea acces interzis în unele locuri şi la anumite servicii

„Se iau în considerare măsuri stricte pentru a restricţiona circulaţia persoanelor neimunizate şi pentru a pune în aplicare măsuri preventive, cum ar fi interzicerea intrării în unele locuri şi accesul la anumite servicii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Autorităţii Naţională de Gestionare a Crizelor şi Dezastrelor (NCEMA), Saif Al Dhaheri, citat de Bloomberg. Totodată, el îndeamnă populaţia să se prezintă în număr mai mare la centrele de vaccinare, avertizând: „Ezitarea dvs. de astăzi este un obstacol în calea obiectivelor noastre, ea pune în pericol familia, prietenii şi comunitatea”.

Emiratele Arabe Unite au înregistrat marţi 1.903 de noi infecţii, ajungând la 500.860 de cazuri, cu 1.559 de decese. Ţara se numără printre cele cu cele mai rapide programe de vaccinare COVID-19 din lume. Recent a fost introdus pe piaţă vaccinul Pfizer-BioNTech, pe lângă vaccinul Sinopharm din China, a afirmat miercuri autoritatea de sănătate a emiratului.

Citeşte şi Astăzi a început vaccinarea anti-Covid în centrele mobile din țară. În prima etapă au intrat 14 judeţe. Anunţ oficial de la MApN

Emiratele Arabe Unite, ţară cu 10 milioane de locuitori a lansat programul de imunizare spre sfârşitul anului trecut, după ce a aprobat vaccinul producătorului chinez Sinopharm pentru lucrătorii medicali din prima linie şi oficialii guvernamentali, decizie luată încă din luna septembrie.

Citeşte şi Ofertă în premieră, Maldive introduce turismul de vaccinare. Vizitatorilor li se va administra serul la sosirea în insulă

Mai multe ţări intenţionează să impună anumite restricţii pentru persoanele neimunizate, cel mai important exemplu fiind al statului Israel, care are în vedere, între altele, interzicerea accesului în mall-uri şi restaurante.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Salvează-ți grădina. Metoda prin care scapi de rozătoare
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, de neoprit. S-a anunțat marea revenire: Va conduce la Cotroceni și Guvern
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Focul Morților, tradiția veche care încă arde în Săptămâna Mare. De ce aprind românii focuri
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți