Oraşul din România unde restaurantele s-ar putea redeschide la interior. Care sunt condiţiile

Restaurantele la interiors şi sălile de fitness s-ar putea redeschide la Timişoara, dacă rata de infectare coboară sub trei cazuri la mia de locuitori. Potrivit autorităţilor, marţi incidenţa a fost de 3,36.
Loredana Brumă
21 apr. 2021, 17:39
Oraşul din România unde restaurantele s-ar putea redeschide la interior. Care sunt condiţiile
Oraşul din România unde restaurantele s-ar putea redeschide la interior. Care sunt condiţiile

Oraşul din România unde restaurantele s-ar putea redeschide la interior. Este vorba despre Timişoara. Autorităţile urmează să decidă sâmbătă în ce măsură se vor relaxa restricţiile, în funcţie de rata de infectare la care va ajunge oraşul.

Oraşul din România unde restaurantele s-ar putea redeschide la interior

Citeşte şi Danemarca, Suedia și Finlanda relaxează restricțiile. Se redeschid restaurantele, iar cei vaccinați au mai multe beneficii

Potrivit prefectului de Timiş, se iau in calcul 2 variante: daca incidenta va fi mai mica sau egala cu 3,5, respectiv daca rata e mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3 la mie.

„Daca sambata 24.04.2021 incidenta va fi mai mica sau egala cu 3,5/1000 de locuitori, de duminica se vor ridica restrictiile de weekend si se vor putea deschide salile de fitness.
Astfel, pe toata durata saptamanii operatorii economici pot functiona pana la ora 21:00 si circulatia e permisa fara limitari pana la ora 22:00”, a explicat Zoltan Nemeth, prefectul de Timis, potrivit opiniatimisoarei.ro. 

Restaurantele la interior şi sălile de jocuri ar putea fi redeschise dacă rata de infectare scade sub trei la mia de locuitori.

„Daca incidenta va fi mai mare de 1,5 si mai mica sau egala cu 3/1000 de locuitori, pe langa ridicarea restrictiilor suplimentare de weekend (vineri – duminica) si deschiderea salilor de sport, se vor putea deschide restaurantele in interior la o capacitate de 30% si isi vor putea relua activitatea operatorii economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc la o capacitate de 30%”, mai precizeaza prefectul.

Rata de infectare în Timişoara a ajuns marţi la 3,36 cazuri la mia de locuitori.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întru sâmbătă, atunci când se va decide în ce măsură se vor relaxa restricţiile.

Reamintim că Timişoara a ieşit din carantină începând cu 1 aprilie, atunci când incidenta cazurilor era de 7,64 la mia de locuitori.

Rata de infectare în Bucureşti continuă să scadă. Capitala ar putea scăpa de restricţii în curând

Citeşte şi Veste excelentă pentru PAȘTE! Klaus Iohannis, anunțul așteptat de toți: Ce se întâmplă cu RESTRICȚIILE în noaptea de Înviere

Incidenţa COVID-19 în Capitală calculată de Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a ajuns miercuri la 4.51 de cazuri la mia de locuitori. Este cea mai mică incidenţă din ultima lună.

În prezent, în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00—5,00, cu următoarele excepţii:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;

b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;

c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;

Dacă rata de infectare în Bucureşti continuă să scadă şi ajunge sub coeficientul 3, unele restricţii s-ar putea ridica.

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este sub 3 cazuri la mia de locuitori.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI