Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că pieţele trebuie lăsate deschise. „Pieţele trebuie lăsate deschise! Este lipsită de orice logică obligarea românilor să se înghesuie în supermarketuri, în spaţii închise, unde posibilitatea infectării este mult mai mare, pentru că tu, Guvernul Orban, închizi pieţele şi târgurile… care se află în aer liber. La fel de ilogic este să-ţi obligi proprii cetăţeni să cumpere produse de import şi nu pe cele proaspete, făcute aici, în România. În loc să susţină produsele autohtone şi producătorii români, Orban face tot posibilul să-i îngroape de tot”, a scris Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că pe 6 decembrie „Orban trebuie să plece”, „iar românii să-şi ia viaţa înapoi”.