Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie

Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie şi nu doar timp de o lună, aşa cum se anunţase iniţial, potrivit România TV.
Romania TV
06 nov. 2020, 20:27
Şcolile ar putea rămâne închise până pe 31 decembrie

Potrivit ordonanţei de urgenţă care se referă la telemuncă şi la măsurile privind şcolile, în perioada noiembrie 2020 – 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educaţiei, se suspendă activităţile care presupun prezenţa fizica la şcoală.

Posibilitatea de suspendare a școlii fizice până pe 31 decembrie 2020, prin ordin al ministrului Educației, a fost aprobată prin ordonanța de urgență nr 192, document care a fost publicat în Monitorul Oficial. În preambulul actului normativ Guvernul motivează urgența prin faptul că neluarea deciziei “poate genera disfuncționalități majore cu efecte negative asupra bunei desfășurări a activităților din sistemul național de învățământ, dar și asupra elevilor”.

OUG 192 modifică Legea 55/2020, iar articolul 38 are un nou alineat care prevede: “În perioada noiembrie 2020-31 decembrie 2020, prin excepție de la prevederile alin. (1), prin ordin al ministrului educației și cercetării, în baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență și analizei situației epidemiologice la nivel național, se pot dispune suspendarea activităților care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și continuarea activităților didactice în sistem on-line”.

Reamintim că preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, că sunt necesare măsuri în plan naţional – şcolile să treacă în online toate.

Fost ministru al Educatiei: Mi se pare o mare greşeală să ţinem şcolile închise. O decizie aberantă

„Am avut joi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi mulţi, prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane”, a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează.

Responsabilul OMS în Europa: Avem o explozie a cazurilor de Covid-19, dar școlile pot rămâne deschise

Europa se confruntă în prezent cu o ”explozie” a numărului cazurilor de COVID-19 și nu trebuie să-şi relaxeze eforturile împotriva pandemiei, susține directorul OMS în Europa, Hans Kluge, care recomandă însă statelor să mențină școlile deschise. 

Purtarea generalizată a măştii şi controlul strict al adunărilor pot să salveze numeroase vieţi, a declarat joi directorul biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), într-un interviu acordat France Presse, citat de Agerpres.

”Observăm o explozie” a contagierilor cu ”un milion de cazuri suplimentare în numai câteva zile” în Europa şi ”vedem de asemenea mortalitatea crescând încetul cu încetul”, a spus Hans Kluge. ”Nu ne putem relaxa” şi ”va fi o perioadă mai dificilă, trebuie să fim sinceri în această privinţă”, a adăugat el.

Citeşte şi Profesor concediat pentru că a refuzat să predea online

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. Ce a pățit după ce a ajuns să se cazeze la un hotel din Turcia: “Am început să plâng. Tremuram”
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
SUA și România au bătut palma. Ce prevede acordul secret
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
Anunț pentru toți șoferii de la RAR. Informații despre siguranța mașinii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți