Polonia a ajuns la un număr uriaş de infectări, în condiţiile în care populaţia ţării 37.97 de milioane de locuitori, aproape de două ori mai mare decât a României.
Decesele înregistrate în ultimele ore ajung la 349, în timp ce vineri au fost 445. Totalul deceselor este de 7.636, în timp ce numărul pacienţilor vindecaţi e de 200.510.
Numărul infectărilor a crescut tot mai mult în ultima lună, iar medicii au atras atenţia că ţara nu mai are paturi libere în spital, ventilatoare şi se confruntă cu un deficit de cadre medicale.
Autorităţile au luat mai multe măsuri de restricţie pentru a stopa riscul mare de infectare. S-au închis majoritatea magazinelor din mall-uri, teatrelle, muzeele, galeriile, însă guvernul a anunţat că nu vrea să se ajungă la un lockdown total.
La nivel global, bilanţul a ajuns la 49.806.495 de infectări, 1.250.910 de decese. Până acum 35.354.752 de persoane s-au vindecat.
SUA este cea mai afectată la nivel internaţional. S-a despăşit pragul de 10 milioane de infectări, iar decesele au trecut de 242.000.
În privinţa Europei, Franţa şi Spania sunt cele mai afectate ţări, ambele având peste un milion de infectări şi în jur de 39.000 de decese.