Din cauza pandemiei, gala de anul acesta a avut loc în format virtual şi a cuprins recitaluri înregistrate din diferite locuri din Europa.
Anul trecut, ceremonia a avut loc la Sevilia, unde BTS a câştigat cele mai multe premii.
Pentru al doilea an consecutiv, BTS a fost desemnat cel mai bun grup şi a fost premiat pentru cel mai bun cântec. A mai fost premiat acum la categoriile „Best Virtual Live” şi „Biggest Fans”, potrivit Variety.
La categoria „cel mai bun grup” au mai fost nominalizaţi 5 Seconds of Summer, Blackpink, Chloe x Halle, CNCO şi Little Mix, iar piesa „Dynamite”, prima în limba engleză cântată de BTS, s-a impus în faţa „Rockstar (DaBaby ft Roddy Ricch), „Don’t Start Now” (Dua Lipa), „Rain on Me” (Lady Gaga şi Ariana Grande), „The Box” (Roddy Ricch) şi „Blinding Lights” (The Weeknd).
Lady Gaga a fost votată „Best Artist”, iar DJ Khaled a fost câştigător la categoria „Best Video” cu „Popstar” (ft. Drake şi Justin Bieber).
Karol G s-a impus la noua categorie „Best Latin” şi la „Best Collaboration”, cu „Tusa” (ft Nicki Minaj).
Grupul feminin Little Mix, care a fost gazda show-ului, a fost desemnat câştigător la categoria „Best Pop”
Cardi B a câştigat premiul „Best Hip-Hop”, trupa Coldplay, „Best Rock”, în timp ce Hayley Williams, „Best Alternative”.
Între cei care au susţinut recitaluri s-au numărat Alicia Keys, Maluma, DaBaby, Sam Smith şi David Guetta, care a câştigat premiul „Best Electronic”.
În timpul galei i-a fost adus un omagiu chitaristului Eddie Van Halen, care a murit luna trecută la vârsta de 65 de ani, printr-un montaj la care au contribuit Tom Morello, St. Vincent and Taylor Hawkins.
Fiecare câştigător a primit un trofeu personalizat, creat de artista britanică Azarra Amoy, cunoscută pentru implicarea în mişcarea londoneză Black Lives Matter.
MTV a anunţat că gala de anul viitor la avea loc în Ungaria.