Florin Hozoc, director companie farmaceutică, a declarat că e nevoie de un lockdown sever, așa cum au făcut celelalte țări în care pandemia a scăpat de sub control
„Este foarte dur, suntem în al 14-lea ceas. Din păcate, dacă această măsură lockdown sever s-ar fi luat acum 2-3 săptămâni, puteam să avem un lockdown de 4 săptămâni, pentru a reduce rata de infectare, să ajungem la max. 2.000 de cazuri pe zi. E nivelul maxim la care România poate să facă testare, urmărire, izolare, astfel încât să ținem sub control transmiterea. Orice număr mai mare de 2.000 ne pune în dificultate, pentru că România are o capacitate redusă de a testa contacți.
Toate instituțiile statului să se mobilizeze, cei de la DSP să sune pe toți cei testați pozitiv, să poată identifica toți contacții din ultimele 2 săptămâni ai fiecăruia.
E nevoie de un lockdown sever, așa cum au făcut celelalte țări care au scăpat de sub control.
La 10.000 de cazuri, fără testare ca lumea, mai avem 30.000-40.000 de infectați pe care nu îi testăm. Îi ții pe toți în casă, rămânem cu acest consemn. Când am ajuns la 2.000 de cazuri, putem să relaxăm.
De 8 luni de zile statul nu a putut să organizeze la nivelul fiecărui DSP un call center pentru a face anchete epidemiologice. Statul s-a simțit foarte bine să acuze doar cetățeanul, pe cei care nu respectă regulile, dar principala cauză a scăpării de sub control a pandemiei e că nu am făcut ceea ce e principala armă: testare, urmărire, izolare. Dacă facem asta putem să avem rezultatele din alte țări.
După un lockdown sever, iată că aceste țări trăiesc de 6 luni de zile aproape normal și nu mai au infectări: Taiwan, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Noua Zeelandă.
Suntem în război și cine e mai bine pregătit decât ARMATA, o parte din aceștia puteau fi instruiți și să lucreze la DSP, să-i sune pe cei testați pozitivi, să identifice contacții, să-i izoleze 14 zile, să-i testeze.
Preferăm să dăm vina mereu pe alții.”, a declarat Florin Hozoc, la GÂNDUL LIVE.