Conceptul de aniversare a televiziunii a apărut ca simbol al recunoaşterii „impactului în continuă creştere pe care televiziunea îl are asupra luării de decizii prin direcţionarea atenţiei, la nivel mondial, asupra conflictelor şi a ameninţărilor la adresa păcii şi a securităţii”, precum şi al recunoaşterii „rolului său potenţial în consolidarea focusului pe alte probleme majore, inclusiv pe cele economice şi sociale” , informează site-ul oficial al Naţiunilor Unite.
Pe acelaşi site se precizează că Ziua Mondială a Televiziunii nu sărbătoreşte dispozitivul în sine, ci mai degrabă filosofia pe care o reprezintă, considerând televiziunea „un simbol pentru comunicare şi globalizare în lumea contemporană”.
În cadrul primului Forum Mondial al Televiziunii, organizat de Naţiunile Unite în 21 şi 22 noiembrie 1996, lideri internaţionali din media au purtat discuţii despre semnificaţia din ce în ce mai importantă a televiziunii în lumea aflată şi atunci în continuă schimbare, căutând soluţii pentru consolidarea unei cooperări mutuale. Astfel, Adunarea Generală a decis să desemneze data de 21 noiembrie drept Ziua Mondială a Televiziunii.
„Televiziunea poate reprezenta o forţă impresionantă a binelui. Poate educa mulţi oameni în privinţa lumii care îi înconjoară”, arată un mesaj din 2003 al lui Kofi Annan, pe atunci Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, postat pe site-ul ONU. „Ne poate arăta cât de multe avem în comun cu vecinii noştri, apropiaţi şi depărtaţi. Şi poate aduce lumină în colţurile întunecate, măcinate de ignoranţă şi de ură.
Industria televiziunii se găseşte, de asemenea, într-o poziţie unică din care poate promova înţelegerea şi toleranţa mutuală – cu un conţinut care împărtăşeşte poveşti nu doar despre cei puternici şi nu numai despre viaţa din cele mai bogate buzunare ale lumii, dar şi despre cele din ţările în curs de dezvoltare care găzduiesc majoritatea populaţiei mondiale.”