Sindicaliştii Federaţiei SANITAS protestează în faţa Guvernului

Sindicaliştii Federaţiei SANITAS protestează,marţi, la sediul Guvernului faţă de de lipsa de reacţie a autorităţilor la solicitările de sprijin financiar, uman şi logistic înaintate Executivului de organizaţia sindicală.
Romania TV
10 nov. 2020, 05:39
Sindicaliştii Federaţiei SANITAS protestează în faţa Guvernului

În urmă cu o săptămână, zeci de sindicalişti din domeniile sanitar şi de asistenţă socială au organizat primul protest în faţa Guvernului, intitulat „Mitingul Epuizării”, nemulţumiţi de ceea ce numesc „strategiile de criză incoerente” ale autorităţilor în ceea ce priveşte abordarea epidemiei.

„Membrii noştri, salariaţi în sistemul sanitar şi în sistemul de asistenţă socială, sunt epuizaţi pentru că luptă de mai bine de 8 luni pe un front în permanentă schimbare, fără a li se respecta dreptul la odihnă, la protecţie, la remunerarea corectă a muncii, sunt cu atât mai epuizaţi cu cât pierd din ce în ce mai des colegi dragi, care nu mai fac faţă luptei cu virusul ucigaş din cauza stresului la care sunt supuşi, stres care le slăbeşte capacitatea de apărare!”, susţineau reprezentanţii Federaţiei SANITAS.

Principalele revendicări ale manifestanţilor către Guvern au fost acordarea către toţi acei angajaţi din sistemul sanitar şi de asistenţă socială a stimulentului de risc şi a altor beneficii financiare pe care le încasează unele cadre medicale implicate în combaterea coronavirusului, suplimentarea numărului angajaţilor din unităţile medicale implicate în tratarea bolnavilor de covid, dar şi asigurarea echipamentelor de protecţie pentru angajaţii din unităţile medicale.

Federaţia sindicală a decis organizarea unor astfel de manifestaţii publice, în faţa Guvernului României, în zilele de marţi, începând cu data de 3 noiembrie 2020, până când vor fi luate măsuri concrete, „materializate în acordarea tuturor drepturilor legale”.

Citeşte şi Raed Arafat, mesaj pentru protestatarii din Piaţa Victoriei: „Nu e suficient să aplice măsurile doar 10% din populaţie”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum se calculează, de fapt, numărul personal pentru 2025. La ce să te aștepți în următoarele luni, zodiile care intră în magia banilor
Capital.ro
Călin Georgescu, înlocuit. A căzut cortina, secretul s-a aflat: El recunoaște că e o amenințare
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Copiii luminii. Destinul special al celor născuți în Noaptea de Înviere
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii datori la ANAF din cauza contului la bancă. Fiscul te obligă să plătești. Trebuie să dai și declarație
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI