Dominic Fritz: „Pregătim microbuze ale Societăţii de Transport Public pe care să le folosim ca ambulanţe”

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a organizat marţi o conferinţă de presă în cadrul căreia a anunţat mai multe măsuri de combatere a răspândirii noului coronavirus în oraşul de pe Bega, în condiţiile în care incidenţa numărului de cazuri la mia de locuitori în Timiş este una dintre cele mai mari din ţară, 5,38.
Romania TV
10 nov. 2020, 11:58
Dominic Fritz:

Fritz a declarat că Timişoara se confruntă cu o criză de ambulanţe, astfel încât va transfera microbuze de la societăţile aflate în subordinea primăriei.

„Suntem şi într-o situaţie în care ambulanţele abia mai reuşesc să facă faţă. Încercăm să găsim maşini de la societăţile comerciale din subordinea Primăriei şi să le punem la dispoziţia Serviciului de Ambulanţă pentru recoltarea de probe la domiciliu, ca să nu trebuiască să folosim ambulanţe. Pregătim deja microbuze ale Societăţii de Transport Public pe care să le folosim, dacă ambulanţele nu vor mai face faţă să aducă pacienţii triaj la Victor Babeş pentru recoltarea probelor. Avem pregătite microbuzele de la Societatea de Transport”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz, în cadrul conferinţei de presă.

La Timişoara situaţia în spitalele care primesc pacienţi Covid devine îngrijorătoare, anunţă primarul Fritz.

„Suntem într-o situaţie dificilă, care se va înrăutăţi în următoarele zile şi săptămâni. Este un lucru care trebuie să ne îngrijoreze, Am fost ieri al spitalul Victor Babeş, spitalul e plin. Toate paturile ATI sunt pline 100%, nu mai există locuri libere. În noaptea de duminică spre luni au murit şase oameni, pentru că nu au mai putut fi transferaţi într-un pat ATI. Mor oameni astăzi în Timişoara pentru că nu mai avem locuri libere în ATI. Singura cale este să încetinim răspândirea virsului. Dacă fiecare dintre noi ar reduce la un sfert toate contactele sociale atunci abia am reuşi să intrăm într-o fază descendentă. Până atunci, din păcate, acum am intrat într-o etapă de creştere exponenţială, avem tot mai multe cazuri şi oameni infectaţi care ajung la spitale, unde în curând nu o să mai avem paturi. La Babeş am spus că nu mai avem paturi pentru bolnavii cu COVID”, a precizat primarul Dominic Fritz.

Citeşte şi: Alexandru Rafila: „Atingerea limitei de spitalizare la ATI este destul de apropiată”

Spynews
Prima persoană AUDIATĂ în cazul morții lui Andrei Versace. E un personaj temut în lumea INTERLOPILOR
Bzi.ro
Loredana Groza a făcut furori, în costum de baie! La 54 de ani, vedeta arată senzațional! – FOTO
Fanatik.ro
Cât cheltuit o familie de români pentru o vacanță de 9 zile în Grecia. Șocul a fost mare: “Prețurile parcă au luat-o razna. Dezămăgitor pentru noi”
Capital.ro
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în România
Playtech.ro
Scăpăm de caniculă, vine urgia! Urmează 3 zile de furtuni, vijelii și ploi puternice. Zonele afectate
DailyBusiness
Inedit! Primești 15.000 de lei dacă te angajezi
Adevarul
Câți absolvenți au intrat la Politehnică în urma concursurilor de admitere în 2024. La ce facultăți se dă probă scrisă
Spynews
Andrei Versace, bătut cu lopata de un apropiat! Incidentele violente au avut loc după ce “Regele fițelor” i-ar fi furat mașina
Spynews
În ce oraș din întreaga lume e cel mai bine să trăiești. Se află la 500 km de Timișoara, peisajele sunt de vis, iar ahitectura este unică
Evz.ro
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele lor promovate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste un an! La ce concluzie au ajuns medicii legiști
Capital.ro
Românii vor fi verificați. Devine obligatoriu să prezentați buletinul
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o pereche de colanți și fanii au reacționat instant
stirilekanald.ro
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
substantial.ro
Grevă anunțată pe aeroporturile din Paris în ziua ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice 2024
MediaFlux
ANAF va CONTROLA TOȚI românii! Vom avea CNP FISCAL
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!