„Vă informăm că rezultatele testului Covid pentru două cadre militare ce îşi desfăşoară activitatea la program de 8 ore în cadrul ISU Neamţ sunt pozitive. În acest sens, facem precizarea că după primirea rezultatului care indică infectarea, s-a procedat la informarea structurilor ierarhice şi a Direcţiei de Sănătate Publică, pentru adoptarea măsurilor legale”, a transmis, marţi, instituţia.
DSP a demarat o anchetă epideliologică pentru a stabili toate persoanele care au intrat în contact cu bolnavii.
Spitalul de Urgenţă Piatra Neamţ nu mai are niciun pat liber la secţia de Terapie Intensivă. Nu numai puţin de 402 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus sunt internaţi la această unitate medicală.
Conducerea Spitalului de Urgenţă Piatra Neamţ a anunţat că unitatea medicală nu mai are niciun loc liber în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă. În secţia ATI pentru bolnavii infectaţi cu noul coronavirus sunt nouă pacienţi ventilaţi mecanic şi şase neventilaţi, notează Mediafax.