„Aş vrea să le spun tuturor celor care mint despre milionul de şomeri, tuturor celor care s-ar bucura, vă spun direct, mă refer la PSD, s-ar bucura să eşuăm. În cinismul lor, se bucură politic dacă PNL greşeşte, uitând că acest lucru înseamnă, fiind la guvernare, faptul că nu ajunge sprijinul la români. Scopul lor este să tragă frâna de mână şi pentru ţară, şi pentru ceea ce face fiecare ministru liberal. Plăcerea lor este să nu ne descurcăm, ca sprijinul să nu ajungă la dumneavoastră”, a declarat ministrul Muncii, miercuri, la prezentarea bilanţului la un an de mandat.
Violeta Alexandru a precizat că Ministerul Muncii s-a mobilizat şi a făcut „un volum imens de plăţi” pentru angajaţi şi angajatori în perioada crizei sanitare.
Ministrul a subliniat că Guvernul „trage cât este omeneşte posibil ca să poată face de aşa manieră încât sprijinul să ajungă la români”, subliniind că Executivul a luat măsuri concrete „care arată rezultate, nu promisiuni, nu angajamente fără fundament”.
„La finalul acestui an, sunt cu capul sus în faţa oricărei persoane din PSD sau din altă parte care vrea să scoată evidenţă că nu s-a muncit”, a afirmat Alexandru.
Ministrul Muncii a declarat că, potrivit datelor din REVISAL, România are cu peste 15.000 de angajaţi activi mai mulţi decât avea la începutul anului.
„Ce-mi arată acest lucru: oamenii au încredere că o să ne revenim şi o să ne revenim. (..) Muncesc pentru că ştiu că aceasta este cea mai bună formă să putem să ducem lucrurile mai departe”, a afirmat ministrul.