“În istoria literaturii române de la origini până în prezent, după Eminescu și Macedonski, Octavian Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulțimii, poet național totdeodată și pur ca și Eminescu”, este caracterizarea făcută de criticul George Călinescu în a sa Istorie a literaturii române, în anul 1941. Nu există însă o istorie care să ia la bani mărunţi acţiunile sale politice şi consecinţele sale, sau dacă există ea a fost cosmetizată cu succes timp de decenii şi ne-a fost servită pe bucăţi, omiţându-se părţile nedigerabile de societate. În paralel cu activitatea publicistică, poetul Goga a dus însă o intensă luptă politică ale cărei urme sunt scoase treptat la iveală chiar şi azi, la mai bine de 80 de ani de la moartea sa.
Născut la Răşinari, lângă Sibiu, pe vremea aceea, în 1881, parte a Imperiului Austro-Ungar, a fost încă din vârstă fragedă un fervent militar al unirii teritoriilor româneşti, fapt care i-a atras în două rânduri arestarea din partea autrităţilor de la Budapesta. A avut diverse funcţii politice după apariţia României Mari, îndeplinind în două rânduri funcţia de ministru al Cultelor – 5 decembrie 1919 – 16 decembrie 1919 şi 13 iunie 1920 – 16 decembrie 1921 – şi o dată pe cea de ministru de Interne, între 30 martie 1926 şi 4 iunie 1927, în guvernul mareşalului Alexandru Averescu, cu care era coleg în Partidul Poporului. Dar marele pas pe scena politică l-a făcut în 1932, când s-a desprins din partidul lui Averescu şi a înfiinţat Partidul Național Agrar, partid de extremă-dreapta, care trei ani mai târziu s-a transformat în Partidul Naţional Creştin, după fuziunea cu Liga Apărării Naţionale Creştine a lui AC Cuza. Şansa le-a surâs celor doi lideri oarecum neaşteptat, după alegerile din decembrie 1937. Liberalii lui Gheorghe Tătărăscu nu au reuşit să câştige majoritatea, obţinând 36% din voturi, rivalii ţărănişti au obţinut în jur de 20%, Mişcarea Legionară avea 16%, astfel că Regele Carol al II-lea a optat pentru partidul de pe locul 4, Partidul Naţionaş-Creştin, pe care-l putea controla mai bine atât în luarea deciziilor de zi cu zi, cât mai ales în intriga contra legionarilor lui Zelea Codreanu. “Ambiţiile politice ale lui Octavian Goga erau destul de mărginite şi îl puneau la cheremul voinţei regale”, scria ulterior fostul legionar Mihail R. Sturdza, ministru de externe în guvernul Antonescu-Sima.
Şi astfel, în zorii tulburi de dinainte de Al Doilea Război Mondial, pe 28 decembrie 1937, Octavian Goga este desemnat în funcţia de prim-ministru. Poetul şi-a început mandatul în forţă. Chiar a doua zi de la învestitură, pe 29 decembrie, a semnat un decret prin care a decis închiderea ziarelor „Adevărul”, „Dimineaţa” şi „Lupta”, începând cu 30 decembrie 1937, acuzând aceste publicaţii ca fiind de orientare evreiască. Avea să fie doar începutul, pentru că Goga “recidiva” pe 18 ianuarie ’38 prin semnarea unui decret în care se revizuia în trei etape a acordării cetăţeniei populaţiei evreieşti din România:
a) cetăţeniile dobândite prin înscrierea în listele de cetăţenie la primării pe baza tratatelor de pace (priveau cetăţeniile din Ardeal, Bucovina şi Basarabia);
b) a doua categorie priveşte pe evreii din Vechiul Regat care s-au născut din părinţi stabiliţi în România şi are nu s-au bucurat înainte de vreo supuşenie străină;
c) în a treia categorie intră încetăţenirile prin naturalizare date de ministerul Justiţiei.
Citeşte şi George Simion a citat din Octavian Goga, poetul care a dus o politică de extremă dreapta în România
Astfel, toate primăriile din ţară erau obligate să trimită la judecătoriile de ocol tablourile încetăţeniţilor de la 1918 încoace, iar toţi cei revizuiţi erau obligaţi să se prezinte în faţa instanţelor judecătoreşti spre a-şi susţine, pe bază de acte emise de la oficiul de stare civilă, drepturile lor. Neprezentarea în instanţă constituia o decădere din drepturile de cetăţeni. Prin aplicarea acestei măsuri, Guvernul Goga lăsa astfel fără cetăţenie română aproximativ 35-45% din evreii aflaţi la vremea aceea în ţara noastră şi odată cu cetăţenia aceştia pierdeau dreptul de vot şi alte drepturi civice.
Tot în ianuarie 1938, într-un interviu acordat ziarului britanic „Daily Herald”, regele Carol al II-lea și primul ministru Goga dădeau cifra de 250.000 și respectiv 500.000 de evrei considerați „ilegali”. Dacă regele respingea ideea expulzării, negându-le în schimb orice drepturi, Goga vorbea de 500.000 de așa-ziși „vagabonzi”, pe care „nu-i putem considera ca cetățeni români”. Octavian Goga propunea, nici mai mult nici mai puţin decât deportarea în Madagascar a celor 500.000 de evrei. Pe 9 februarie Goga a încercat o mişcare îndrăzneaţă, fiind pe punctul de a se alia cu Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, iar o zi mai târziu Regele Carol al II-lea îi cerea demisia, pe care poetul politician şi-a înaintat-o în data de 11 februarie.
Au fost în total 44 de zile de guvernare Octavian Goga, timp în care politica antisemită a premierului au deranjat-o inclusiv pe Duduia Elena Lupescu, amanta Regelui, cât şi pe acoliţii ei, industriaşii Malaxa, Wieder, Auschnit de origine evreiască. De alttfel, una din raţiunile care l-au făcut pe Carol al II-ea să-i solicite demisa a fost determinată tocmai de măsurile antisemite, care riscau să determine izolarea României şi retragerea sprijinului aliaţilor Anglia şi Franţa.
A fost ultima răbufnire politică a lui Goga, care avea să moară câteva luni mai târziu, pe 7 mai, la vârsta de 57 de ani, din cauza unui accident vascular cerebral. Moartea fulgerătoare a „poetului cu ochii de azur” a dat naştere la multe zvonuri şi speculaţii, iar susţinătorii săi de atunci şi de mai târziu s-au lăsat repede atraşi în teoriile de complot şi „asasinat politic”, căruia acesta i-a căzut victimă. La înmormântare, pe corpul neînsufleţit a fost depusă o zvastică nazistă, la dorinţa sa expresă, lucru care nu pare să-l fi deranjat prea tare pe actualul primar al Iaşiului, Mihai Chirica, care la începutul lunii dezvelea un bust al lui Goga în Copou, omagiind 140 de ani de la naşterea sa.