Sacrificiile badantelor românce plecate în Italia. Un reportaj Huffington Post Italia scoate în evidenţă lupta nevăzută dusă de femeile care caută o viaţă mai bună pentru familiile lor, departe de acestea.
„Sunt din Brăila. Am venit în Italia în 2004 pentru a-mi căuta un loc de muncă deoarece am vrut să-i dau o viață mai bună fiicei mele care avea atunci doi ani. Prima dată când am venit în Italia am stat doar cinci luni. Îmi lăsasem fiica în România. M-am întors pentru că a fi departe de ea, pentru mine, era prea dureros. Mi-am spus: prefer sărăcia, distanța a fost prea dureroasă. În 5 luni am auzit-o de 3-4 ori la telefon. La început mi-a spus: când te întorci? Cand vii? Probabil a crezut că nu mă mai întorc, pentru că nu mai voia să vorbească cu mine.
M-am întors în România și abia când am putut să o aduc cu mine, în 2007,atunci când avea 4 ani și jumătate, m-am întors în Italia. Aici locuiesc şi azi împreună cu familia mea: soțul și cele trei fiice ale mele . Nu a fost ușor, mi-e dor mereu de pământul meu și de mama mea, pe care am lăsat-o acolo și care acum are 78 de ani, dar viața noastră este aici acum ”, povesteşte femeia, potrivit Huffington Post.
Dar lucrurile nu merg întotdeauna așa. Roberta şi-a lăsat cei trei copii în România şi a plecat la muncă în Italia. Cel mai mic avea doar un an atunci când ea a plecat. Între timp, au trecut 13 ani, ea lucrează încă în Italia, iar cei trei copii au devenit adulți: cel mai mare are peste 20 de ani, fiica are 20 de ani, iar cea mică are 14 ani.
Deşi din punct de vedere finaciar copiilor săi nu le-a lipsit nimic, aceştia au crescut fără mamă.
„Cu banii trimiși au o viață demnă, dar au încetat să studieze. Când încerc să-i sfătuiesc, primesc întotdeauna același răspuns de la ei: ‘ne-ai abandonat ca și copii, acum ce vrei de la noi?'”, povesteşte cu lacrimi în ochi Roberta.
Potrivit datelor făcute publice de ISTAT, în Italia trăiesc aproximativ 1.200.000 de români.
„Un exod care este în mare parte feminin. Femei care, cu un bagaj și nişte bani în buzunar, ajung în țara noastră pentru a „avea grijă” de cei mai fragili dintre noi, dar și pentru a munci pe câmp și pe șantiere. Ele fac acest sacrificiu pentru a îmbunătăți viața copiilor lor, pentru a le permite să studieze, pentru a le oferi mai mult decât ar putea primi. Dar, de cele mai multe ori, calea se transformă într-un drum sinuos, pavat cu durere, singurătate, abandon, vinovăție”, scrie publicaţia citată.