VIAŢA BATE FILMUL. A avut încredere într-o femeie și a ajuns vagabond pe străzile Bucureștiului

Un om pentru care străzile Bucureștiului înseamnă casă trece zilnic dintr-un univers în altul. Este hoinar, nu mai are nimic pe acest Pământ. Nu știe ce-i rezervă ziua de mâine. Se luptă să supraviețuiască în mizerie și sărăcie și se gândește cu amărăciune că viața lui a căpătat un gust amar din cauza unei femei. Cândva a avut totul, o familie frumoasă, o carieră de succes și un trai îmbelșugat. Acum este vagabond, un om care hoinărește fără rost pe străzi, fără țintă, fără o ocupație stabilă și fără un loc cald pe care să-l numească simplu, ACASĂ.

Nu a fost întotdeauna așa. Aurel s-a născut în Giurgiu, într-o familie frumoasă și iubitoare. A avut parte din plin de dragoste și căldura unui cămin. A fost un copil norocos cu doi părinţi minunaţi. Tatăl lui a fost maistru auto, iar mama contabilă. Nu a dus lipsă de nimic, a locuit la casă în centrul oraşului, părinţii având o situaţie materială bună. Mama s-a ocupat în permanenţă de educaţia lui şi a avut grijă să nu o dezamăgească. A fost mereu în fruntea clasei cu cele mai bune rezultate. Pe timpul liceului a avut bursă de merit şi cuvinte de laudă din partea profesorilor. 

După liceu a intrat la Şcoala de Ofiţeri a Ministerului de Interne (în prezent Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”). După şcoală a fost repartizat la Cluj unde a stat doi ani la Poliţia Transporturi Feroviare şi Aeriene. A lucrat la început în gradul de locotenent, dar a avansat rapid datorită profesionalismului de care a dat dovadă. Era împlinit pe plan profesional și material. Primise de la stat un apartament cu trei camere, salariul era bun, însă mai avea nevoie de ceva. Se gândea să-și întemeieze o familie, voia să aibă copii.

S-a căsătorit în ’92 cu o femeie superbă

Alte articole

Restricţii şi pentru oamenii străzii. Au nevoie de certificat de vaccinare pentru a putea dormi la metrou, la Berlin

Aurel a crezut că şi-a găsit sufletul pereche în ’92, însă după doi ani de căsătorie, înţelegea că femeia iubită îl minţise. Amândoi îşi doreau un copil sau asta credea el. Avea să afle mai târziu că soţia lui i-a ascuns faptul că era infertilă.

Pentru că l-a minţit şi l-a lăsat să-şi facă iluzii, bărbatul a intentat divorţ. Voia să se întoarcă în Giurgiu şi s-a gândit să-şi vândă casa şi să lase totul în urmă.

Pentru că avea încredere oarbă în soţia sa, încă nu se pronunţase divorţul, i-a lăsat ei banii de casă până avea să-şi găsească un loc stabil în Giurgiu. Când a găsit să-şi cumpere un apartament, a aflat cu stupoare că cea care îi fusese soţie îi furase banii. Cu mica lui avere, femeia şi-a cumpărat un apartament luxos în centrul oraşului, pus cu grijă pe numele tatălui ei. „Am avut încredere oarbă în ea, fusese nevasta mea. Ştiam că are grijă de bani. Mie îmi era teamă să nu-i cheltui. Mi-a cheltuit banii şi am rămas fără nimic. Nu i-am deschis proces pentru că mi-a fost milă să o las pe drumuri”, a povestit Aurel.

În ’94 a renunţat la poliţie şi a intrat în avocatură

Dezamăgit de femeia iubită, sătul de poliţie, bărbatul a plecat la Giurgiu unde a început să profeseze ca avocat. Nici acolo, din păcate, problemele nu l-au ocolit. Cât timp a fost plecat, mama lui Aurel s-a stins din viaţă, iar tatăl s-a recăsătorit. Nu a fost primit acasă pe motiv că deranjează.

A stat o perioadă cu chirie până a cunoscut o altă femeie, s-au mutat împreună şi viaţa avea să prindă din nou contur. A aflat de moartea tatălui de la o vecină. A fost îndurerat şi simţea că nu mai are nimic, era singur pe lume. A găsit testamentul tatălui său, însă femeia care i-a fost mamă vitregă nu a vrut să părăsească pur şi simplu casa părintească şi i-a intentat proces. S-au judecat mulţi ani, dar fără niciun final.

A venit în Bucureşti pentru a lucra într-o firmă de imobiliare pe post de avocat. Câştiga foarte mulţi bani şi viitorul părea promiţător, însă totul avea un preţ. A pierdut femeia lângă care dorea să-şi întemeieze o familie. Distanţa şi programul solicitant le-au distrus relaţia. A lucrat doi ani pentru acea firmă, până când a intrat în faliment. A rămas fără serviciu, iar din banii economisiţi a plătit o perioadă chiria. Cum un alt loc de muncă nu găsea s-a trezit în stradă.

De 5 ani stă pe stradă, munceşte cu ziua. S-a obişnuit cu munca fizică, munceşte orice pentru o bucată de pâine. Vara doarme pe o bancă în parc, iar iarna în triaj, vagoane de tren. Pe stradă se luptă să supravieţuiască. I-au fost furate hainele de nenumărate ori şi banii din buzunare. „Acolo unde dorm eu sunt mulţi boschetari, mulţi hoţi. Ei ştiu locaţia şi când eu sunt plecat la muncă ei vin şi-mi fură hainele. Eu în fiecare duminică merg să-mi cumpăr haine second-hand. Mi-au furat periuţa de dinţi, săpunul, îmi fură tot”.

Nu-l îngrozeşte gerul şi spune că acolo în tren e bine că nu bate vântul. Regretă că a avut încredere în oameni şi spune că dacă ar da timpul înapoi viaţa ar avea alt curs.