Maneliști de top, amendați la o nuntă cu aproape 70 de persoane. Pe de altă parte, patru persoane, care încălcaseră carantina, s-au ales cu dosar penal. Oamenii legii au descins pe 28 aprilie, în jurul orei 22:25, în imobil, după ce un vecin deranjat de zgomotul de petrecere a sunat la 112. „La evenimentul privat, ce se desfășura într-un imobil din Pantelimon, participau mai multe persoane, fără să fie respectate măsurile și interdicțiile impuse de autorități. La fața locului, polițiștii au identificat 66 de persoane”, a transmis IPJ Ilfov.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că patru petrecăreți ar fi trebuit să fie în carantină. Acum au dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădarnicirea și combaterea bolilor. Printre cei amendați s-au numărat și maneliștii tocmiți să încingă atmosfera: formația Ionuț Cercel, alcătuită din Ionuț, Florin și Petrică, Sorin Talent și Marinică Nămol. Lăutarii au fost sancționați cu câte 500 de lei.
Pantelimon a intrat în carantină, pentru 14 zile, începând din 20 martie. Carantina zonală s-a prelungit cu 14 zile din 3 aprilie şi din 17 aprilie, cu alte 7 zile.