Preotul Constantin Necula ne îndeamnă la mântuire prin sacrificiu: „Să învăţăm din jerfa Mântuitorului. Generaţia actuală stă cam prost cu sacrificiul. Până şi un elastic după ureche i se pare prea greu de purtat”

Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, ne prilejuielte întâlnirea cu unul dintre cei mai mari duhovnici pe care îi are Româna, părintele Constantin Necula. Acesta vorbeşte despre sacrificiul Mântuitorului pentru lume, sacrificiu pe care mulţi dintre oamenii de rând care se pretind credincioşi nu îl pot reproduce nici măcar la scară mică.
Oana Anghel
02 mai 2021, 13:15
Preotul Constantin Necula ne îndeamnă la mântuire prin sacrificiu:
Părintele Constantin Necula. Sursa FOTO: Facebook

Preotul Constantin Necula despre sacrificiu. Părintele Necula a explicat, la Aleph News, că sărbătoarea Învierii Domnului este despre renaștere şi despre lumină. Şi că este important să existe o relaţie de reciprocitate între noi şi Divinitate, adică să îi întoarcem Domnului Lumina pe care noi o primim de la El.

Citeste si EXCLUSIV Interviu cu preotul Constantin Necula în Vinerea Mare: M-a marcat că am găsit oameni plecând într-o grabă impresionantă pe lumea cealaltă

Se pare că-i dăm înapoi lui Dumnezeu lumina pe care ne-a dat-o. Este lucrul cel mai important şi aceasta este de fapt, semnificaţia Paştelui: Dumnezeu care vine de la întuneric la lumină şi ne cere să fim lumină. Să ne dăruim unii altora lumină, dar şi Lui, înapoi, cel puţin la fel de multă lumină cât ne-a dat El, ceea ce e imposibil fără El”, explică părintele Necula.

Preotul Constantin Necula despre sacrificiu: „Noi cu sacrificiul stăm cam greu. Până şi un elastic după ureche i se pare prea greu de purtat”

În acest context, duhovnicul abordează şi subiectul sacrificiului, făcând trimitere către actuala problemă a lumii, pandemia. Acesta spune că Hristos s-a sacrificat pentru oameni şi pentru mântuirea lor, în timp ce oamenii refuză să se sacrifice pentru aproapele lor într-o perioadă grea pentru întreaga planetă, în care sacrificiul ar salva vieţi.

Noi cu sacrificiul, generaţia actuală, stam cam greu, pentru că până şi un elastic după ureche i se pare prea greu de purtat. Dar cred că putem învăța. Putem învăţa din jerfa Mântuitorului, care oricum e ultima şi nu mai poate nimeni să reia vreodată dimensiunea aceea a sacrificiului său”, a adăugat părintele Necula.

Citeste si Preotul Ion Iagăru ajută persoanele nevoiaşe: merge cu copiii la cumpărături, asigură biberoane şi scutece nou-născuţilor, cumpără case

Părintele Necula, despre restricţii: „E firesc să fie așa pentru siguranță”

Într-un interviu pentru România TV, părintele Necula a declarat că aceste restricţii sunt fireşti pentru vremurile în care ne aflăm.

O credință în Dumnezeu nu e anarhică niciodată. E firesc să fie așa pentru siguranță și pentru a nu atrage sminteala celor care caută numai la măștile noastre. Mi-e teamă că o să ne dăm măștile jos și o să rămână pe fețele multora. Dar e firesc să fie așa, e firesc să vădim și fizic faptele noastre.

De mult este chestia de distranțare, nu e de azi în România și sper să nu facem din asta un subiect mai important decât Învierea, că în anii trecuți făceam din internările pe băutură și sarmale la ATI, în presa. Eu zic să ramână tot Învierea subiect de presă.

Domnul nostru Iisus Hristos care este parte integrată a acestei bucurii de a acea sens inclusiv în moarte. Ce ar fi fost fără nici nu vreau să ma gândesc„, spune iubitul duhovnic.

DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Spynews
Horoscop duminică, 30 martie 2025: Racii vor lua decizii importante
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cinci zodii vor avea succes nesperat până pe 30 aprilie. Fecioarele vor beneficia de oportunități care le vor transforma viața în mod spectaculos
Capital.ro
Noua taxă obligatorie pentru șoferi. Se achită 540 de lei. Vignieta auto se afișează pe parbrizul mașinii
Playtech.ro
Dreptul de abitație, un alt mod prin care obții o casă sau un apartament. Nu trebuie să fii proprietar
DailyBusiness
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
Adevarul
Cine a fost cu adevărat agentul 007. A pus pe picioare cea mai rețea de spionaj din Europa. Semnificația celor trei cifre
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Fiica Iustinei și a lui Cornel de la Insula Iubirii a împlinit 5 luni. Unde au plecat cei doi pentru a o sărbători pe Ivana - Nectaria / FOTO
Spynews
Orașul din România inclus în European Best Destinations. Aici îți vei putea face vacanța de Paște
Evz.ro
Descoperirea care schimbă tot. Formă de viață necunoscută: Prototaxites
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
„Alexandra”, primul film bazat pe cazul Caracal. Când poate fi vizionat în cinematografele din România
Cancan.ro
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai iubit actor. A fost emblematic. Doliu în televiziune după moartea sa
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul găsit fără suflare într-o parcare din Voluntari. Andrei era un afacerist din Bacău și avea un copil, rămas orfan de tată
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Se pot pierde bani din pensie! Statul poate decide să taxeze pensionarii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bill Gates face previziunea care i-a îngrozit pe mulţi. Ce se poate întâmpla în următorii zece ani?