Prima reţinere în cazul copilului care şi-a împuşcat mortal fratele la picnic. Pădurarul care a lăsat arma nesupravegheată, iar acest lucru a făcut posibil ca un băiat de 8 ani să îşi împuşte mortal fratele mai mic a fost reținut.
„În baza probatoriului administrat, la data de 04 mai a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 49 de ani, deţinătorul legal al armei neletale cu aer comprimat, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al inspectoratului”, a transmis, marţi, IPJ Mureş.
Ancheta se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în vederea stabilirii şi clarificării tuturor aspectelor.
Vă reamintim că un copil de 5 ani a murit după ce a fost împușcat accidental în zona pieptului de fratele său, în vârstă de 8 ani, cu o armă cu aer comprimat.
Incidentul s-a petrecut în timp ce erau la picnic împreună cu familia, într-o pădure din comuna Mădăraș din județul Mureș.
Din primele verificări a rezultat că mai multe familii cu copii au ieșit la un picnic, printre care și un pădurar care avea asupra sa o armă de agrement (tir sportiv), cu aer comprimat, neletală. Acesta a lăsat arma nesupravegheată, iar un copil de 8 ani s-a jucat cu aceasta și a tras către un alt minor, de 5 ani, rănindu-l în zona toracelui, precizează polițiștii.
În jurul orei 15.10, martorii tragediei au efectuat primul apel la numărul unic de urgenţă 112. Un echipaj SMURD a ajuns în scurt timp la faţa locului, însă toate eforturile depuse au fost în zadar. Copilul de cinci ani a fost declarat mort la faţa locului.