Românii, recorduri negative în Parlamentul European

Europarlamentarii români ştiu să se facă remarcaţi. Din păcate însă, nu de fiecare dată într-un mod plăcut. De la cea mai redusă prezenţă în plenuri, până la scandaluri de corupţie, reprezentanţii României în Parlamentul European le-au făcut cam pe toate.
Romania TV
02 dec. 2011, 13:00
Românii, recorduri negative în Parlamentul European

La capitolul „aşa nu”, Gigi Becali este un adevărat model: are cea mai redusă prezenţă dintre toţi cei 736 de europarlamentari. Acesta stabilit în vară un record, cu o prezenţă de doar 17%.

Şi Corneliu Vadim Tudor poate spune că a stabilit un record: deşi n-ai spune, este unul dintre cei mai tăcuţi membri ai Parlamentului, cu doar 6 luări de cuvânt în acest an şi un total de 17 de la preluarea mandatului. Liderul PRM s-a remarcat şi prin schimburile de replici cu Gigi Becali, care au culminat chiar în plenul Parlamentului cu o încurcătură de nume.

La capitolul corupţie, însă, cel mai vizibil este Adrian Severin, care e cercetat pentru luare de mită şi trafic de influenţă în Parlamentul European. Exclus din PSD şi din grupul socialiştilor europeni, Severin a decis totuşi să-şi păstreze mandatul de eurodeputat, fapt care a stârnit proteste în Parlamentul European.

O pată de culoare în Parlamentul European este însă fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu. Deşi conduce în delegatia României la capitolul luări de cuvânt şi prezenţe, Elena Băsescu a fost deseori ţinta atacurilor presei pentru gafele pe care le face în discursurile sale. Cum ar fi intervenţia în care a confundat Parlamentul României cu cel european.

 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
S-a dat ordin în Ungaria. Ungurii te prind imediat. Șoferii români nu mai scapă
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
EXPIRĂ ACEȘTI BANI! Trebuie să fie folosiți până în luna octombrie
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Coșmarul ar putea să revină. Când se va impune purtarea măștii
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Simona Halep a fost exclusă! Decizia luată acum de americani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
PENSIONARII NEMULȚUMIȚI de RECALCULARE, vizați DIRECT! URGENT trebuie să facă asta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...