Beijingul a lansat săptămâna trecută primul dintre cele trei elemente ale staţiei sale spaţiale, CSS, care a fost propulsat de racheta chineză Long March 5B. Corpul rachetei urmează să cadă pe Pământ în următoarele zile fără se se ştie unde. Acest lucru a stârnit îngrijorarea la nivel mondial şi mobilizarea diferitelor servicii de supraveghere spaţială.
Printre acestea se numără şi Sistemul European de Supraveghere Spaţială şi de Urmărire al UE, un consorţiu internaţional din care fac parte diferite agenţii spaţiale şi organisme publice din numeroase ţări europene.
Acest consorţiu monitorizează de mai multe zile reintrarea în atmosfera terestră a uriaşul obiect spaţial chinez cu o greutate de între 17 şi 21 de tone şi o dimensiune de aproape 30 de metri. După separarea modulului spaţial, lansatorul a început să orbiteze planeta pe o traiectorie neregulată, pierzând încet altitudine, ceea ce face aproape imposibilă orice predicţie despre punctul său de intrare în atmosferă şi, prin urmare, locul unde va cădea.
Reţeaua de senzori şi de radare ale serviciului de supraveghere spaţială observă „îndeaproape” obiectul spaţial care ar urma să pătrundă în atmosferă în zilele de 8 sau 9 mai. Mai precis, racheta este aşteptată să reintre în atmosferă în intervalul sâmbătă 8 mai, ora 17.00 (ora României) – duminică 9 mai, ora 10.00. Astronomii care au urmărit traiectoria rachetei anticipează că aceasta va intra în atmosfera Pământului undeva deaspra Turkmenistanului, dar e imposibil de anticipat unde se va prăbuşi, existând riscul să împrăştie resturi atât asupra unor zone nepopulate, cât şi deasupra New York-ului.
Traiectoria rachetei poate fi urmărită aici.
Citeşte şi O rachetă SpaceX a explodat la aterizare. Este al doilea incident de acest fel
Datele publicate de Sistemul European de Supraveghere Spaţială şi de Urmărire arată că obiectul are o înclinare care sugerează că resturile sale vor cădea într-o regiune a Terrei acoperită în mare parte de ocean sau în arii nelocuite şi a considerat probabilitatea statistică a unui impact într-o zonă locuită ca „foarte redusă”.
Aceste predicţii sunt însă incerte, deoarece obiectul spaţial este în afara controlului, iar estimările cele mai precise privind locul în care vor cădea aceste resturi vor fi posibile doar cu câteva ore înainte de reintrarea acestuia în atmosfera terestră.
Inginerul aeronautic şi astronaut spaniol Pedro Duque, actualul ministru al ştiinţei şi inovării, a asigurat pe contul său de Twitter că majoritatea acestor resturi „se dezintegrează la reintrarea în atmosferă” şi a explicat că, Spania furnizează consorţiului european datele primite de la radarul cu baza la Morón de la Frontera (Sevilla), pentru o urmărire cât mai bună a rachetei chineze.