Ministrul Sanatatii, Ioana Mihaila, participa la campania de vaccinare in judetul Bihor, unde, sambata, 8 mai, administreaza serul anti-COVID in cabinetul unui medic de familie din Osorhei şi a acordat declaraţii presei.
„Eu pot să spun mai mult despre experiența mea personală legată de vaccinare: pur și simplu după ce am reușit să fiu vaccinată și cu a doua doză, acel stres pe care îl aveam constant în minte legat de posibilitatea de a face infecție și de a transmite infecția celorlalți s-a diminuat considerabil.
Și atunci ce vreau să spun este că încurajez vaccinarea la toate cadrele medicale, pentru că e foarte important și pentru protecția lor, dar mai ales pentru protecția celor din jur și sper că încrederea pe care o am eu și pe care o avem noi, cei care ne-am vaccinat, să fie transferată și către ei.
Nu aș discuta încă de obligativitatea vaccinării, dar sper să nici nu fie nevoie de așa ceva și să obținem un procent mare al personalului vaccinat așa încât obligativitatea să nu fie necesară”, a spus Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă, conform Edupedu.
Vaccinarea prioritară a profesorilor a început pe 25 februarie. Atunci, în prima zi, 3.800 de cadre didactice au fost vaccinate.
Ministrul Educației a declarat recent că peste 50% dintre cadrele didactice s-au vaccinat deja, dar că ritmul de vaccinare a scăzut în ultimele zile la 200-300 de persoane pe zi.
În sistemul de învățământ sunt circa 350.000 de angajați din care 230.000 sunt cadre didactice.