Dan Bittman a anunţat că se vaccinează. Mişcare neaşteptată a solistului de la Holograf, în contextul în care acesta a fost unul dintre cei mai aprigi contestatari ai măsurilor restrictive. Artistul a decis să se vaccineze şi şi-a declarat intenţia în cadrul unei emisiuni de la B1TV.
În urmă cu aproximativ o lună, artistul declara, în cadrul unei emisiuni online de la EVZ TV, că nu exclude vaccinarea, dar că preferă vaccinurile care nu sunt produse pe baza tehnologiei ARN mesager.
„Nu m-am vaccinat, dar ma voi vaccina. Am asteptat vaccinul Johnson & Johnson, care mi se pare mai traditional si in alea traditionale am incredere. Nu am incredere in astea cu ARN Mesager ca Pfizer si Moderna, de asta astept pe cel de la J & J. Dar, uite, ca sa nu zica lumea nu stiu ce, ma voi vaccina cu AstraZeneca. Eu nu stiu de ce nu se explica lunii care e speriata de tromboze ca daca iei cu o saptamana inainte un anticoagulant, care costa 5 lei, nu se intampla nimic riscant. Nu e comunicare deloc iar lumea e speriata„, spunea, la acea vreme, Dan Bittman.
Şi colegul de breaslă a lui Dan Bittman, Alin Oprea, a anunţat că se vaccinează. Solistul trupei Talisman merge duminică să se vaccinezze în cadrul maratonului care se desfășoară în București. Acesta a povestit, în cadrul emisiunii ”Special B1”, că a fost infectat cu coronavirus la finalul anului trecut și timp de câteva zile s-a confruntat cu simptome agresive ale bolii.
Alin Oprea a fost şi el o perioadă sceptic în privința vaccinării anti-COVID-19.
”Ca orice om din această țară care nu e foarte familiarizat cu domeniul medical, am tot aplecat urechea la ce spuneau X, Y, Z și, tot ca orice om, eram destul de sceptic legat de acest vaccin. (…) Să fiu sincer, nici nu eram foarte interesat de vaccin deoarece în decembrie 2020 am fost bolnav. Am simțit destul de dur efectele bolii, chiar dacă m-a lăsat destul de repede. Vreo trei zile am fost la nivelul la care… cel puțin într-o zi, am vrut să merg la toaletă și m-am așezat din nou în pat pentru că n-am fost în stare. Într-o altă zi, încercam să merg până la masă să-mi iau ceva de mâncare și nu am reușit să mă ridic din pat să merg să mănânc, fiind și singur acasă. Putea fi mai rău.
Eu am simțit boala ca fiind destul de agresivă, dar a mers până la un punct, după care am simțit cum sistemul imunitar începe să lucreze. Dacă începutul a fost așa, îmi dau seama de alți oameni care au dus boala mai sus de acest nivel sau au ajuns, Doamne ferește, la terapie intensivă, îmi dau seama cam cum s-ar fi putut manifesta dacă «înflorea» cu totul. Deci nu e de joacă deloc”, a povestit cântărețul.
Artistul a spus că a decis să se vaccineze după ce a vorbit cu rectorul Universităţii de Medicină, care îi este medic curant. Un aport deosebit la decizia de a se vaccina l-a avut şi fratele artistului, care este medic.
”Am fost sceptic. Am vorbit cu un bun și vechi prieten al meu, este vorba despre domnul profesor doctor Viorel Jinga, este rectorul Universității de Medicină și Farmacie din București. El este medicul meu curant de foarte mult timp și suntem și foarte buni prieteni. Un profesionist ca el a reușit să-mi dea toate argumentele necesare să înțeleg de ce riscurile sunt foarte mici și avantajele sunt foarte mari, de ce merită să facem acest lucru și cam cât procent din populație ar trebui să facă acest lucru pentru a ieși din pandemie”, a precizat Alin Oprea pentru sursa citată.