Ortodoxe: Sfântul Proroc Isaia
Greco-catolice: DUMINICA 2 DUPĂ PAȘTI (a lui Toma). Sf. pf. Isaia; Sf. m. Hristofor.
Romano-catolice: † DUMINICA a 6-a a Paştelui
Ss. Isaia, profet; Pahomie, pustnic
Sfântul Proroc Isaia s-a născut la Ierusalim. Isaia a fost cel care L-a văzut pe Domnul Savaot așezat pe tronul slavei cerești, înconjurat de serafimii cei cu șase aripi, potrivit crestinortodox.ro
Marile prorociri ale lui Isaia se referă la întruparea Domnului, la Nașterea Lui din Fecioara Maria, la loan Botezătorul și la multe evenimente din viața Mântuitorului Hristos. Acest Proroc a primit și darul facerii de minuni. Astfel, când Ierusalimul era asediat de dușmani și era o seceta cumplită, Isaia s-a rugat lui Dumnezeu și a curs apă de sub Muntele Sion.
Această apă s-a numit Siloam, care înseamnă „trimis”. Mai târziu, Domnul avea să îndrepte pașii celui orb din naștere către această apă, în care să se scalde și astfel să-și recapete vederea.
În timpul domniei Regelui Manase, Sfântul Proroc Isaia s-a ridicat împotriva obiceiurilor păgâne. Acesta a fost motivul pentru care a fost scos din cetate și tăiat în două cu fierăstrăul.
Isaia a trăit și a prorocit cu șapte sute de ani înaintea venirii Mântuitorului Hristos. A fost numit „Evanghelistul Vechiului Testament” datorită faptului că a prorocit nașterea din Fecioara Maria a lui Mesia, Dumnezeirea Lui, minunile Lui, patimile și moartea, și în sfârșit preaslăvirea Lui.
A prorocului Tău Isaia, pomenirea, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte și vindecă trupurile și sufletele noastre.
Luminează-mă, Doamne Dumnezeul meu, şi mă îndreptează luminat a lăuda mărită şi cinstită prăznuirea dumnezeiescului proroc.Răsărind pe pământ trâmbiţa cu glas dumnezeiesc a lui Isaia prorocul, a chemat pe cei hrăniţi de Biserică să prăznuiască pomenirea lui.
Supunând patimile trupului cu tăria sufletului, te-ai învrednicit a vedea slava Atotţiitorului, purtătorule de Dumnezeu.
Stând luminat înaintea scaunului Stăpânului puterilor, cuprinsule de Dumnezeu, şi de slava Lui te veseleşti, culegând roadele credinţei tale celei drepte, preafericite. Pentru aceea toţi te fericim, pururea pomenite. Amin!