Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: „Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent”

Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Europei, în care a reafirmat importanţa proiectului european şi nevoia de solidaritate.
Daniel Spătaru
09 mai 2021, 10:16
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei:

”Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, a transmis Klaus Iohannis în mesajul său de Ziua Europei.

”Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii. Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea şi solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declaraţiei enunţate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani. Aceste două valori comune sunt la fel de relevante şi astăzi pentru construcţia europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea şi progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanţa proiectului european şi a unui răspuns unit şi solidar al statelor membre şi al instituţiilor europene”, se arată în mesajul transmis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele afirmă că principiile Declaraţiei Schuman inspiră continuu acţiunea europeană. ”Viziunea de atunci, cu un pronunţat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depăşirea multor momente dificile, prin soluţii comune, coordonate, în beneficiul cetăţenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacţia europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toţi Uniunea. Unitatea, coeziunea şi solidaritatea constituie, fără îndoială, forţa şi esenţa răspunsului nostru”, a mai transmis preşedintele.

Citeşte şi Klaus Iohannis, discurs la Summit-ul Social de la Porto. Preşedintele a vorbit despre proiectul „România educată”

Potrivit preşedintelui României, individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluţiile. ”În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic – prin apărarea democraţiilor noastre şi a statului de drept, economic – prin consolidarea lanţurilor de aprovizionare şi protejarea comerţului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente şi echipamente medicale, la vaccinuri şi la asistenţa financiară pentru susţinerea măsurilor economice şi sociale ar fi fost mult mai dificil. În acelaşi timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat şi trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forţa multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internaţional”, afirmă Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, toate aceste valori, alături de măsuri bine fundamentate în planul acţiunii pragmatice, inclusiv consolidarea alianţelor cu acele state şi organizaţii care împărtăşesc valorile noastre democratice şi ataşamentul pentru dreptul internaţional, contribuie la întărirea rezilienţei noastre strategice.

”Nu este deloc întâmplător faptul că susţinerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată şi a rămas constantă în timp. Aceasta demonstrează fără echivoc ataşamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile şi modul de viaţă european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democraţie, statul de drept şi libertăţile fundamentale, perspectiva prosperităţii şi a securităţii. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susţină o Uniune a coeziunii, mai solidară şi mai unită, în vremuri de criză, şi nu numai. Aceştia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor, am achiziţionat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică”, a mai afirmat Klaus Iohannis.

”Realitatea ne-a evidenţiat ceea ce deja ştiam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidaţi de valoarea fundamentală a solidarităţii europene, am oferit asistenţă atât statelor membre, cât şi celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova. Suntem mândri de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condiţiile în care ţara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar şi-a asumat, prin acţiune concretă, partea sa de responsabilitate”, a adăugat Iohannis în mesaj.

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”în ciuda dificultăţilor actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetăţenii Uniunii, în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei”.

”Prin această Conferinţă ne propunem să vedem care sunt aşteptările cetăţenilor noştri şi să găsim împreună soluţii pentru a le transforma în realitate. Aspiraţiile cetăţenilor sunt esenţiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecţiile generate de pandemie, dar şi marile transformări, evoluţia tehnologică accelerată şi eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranţă, printre temele cele mai importante în definirea acţiunii Uniunii pe termen mediu şi lung”, a mai arătat şeful statului.

Citeşte şi Klaus Iohannis: „Violenţa împotriva femeilor, inegalitatea de gen şi discriminarea sunt fenomene nocive şi trebuie combătute”

Potrivit acestuia România susţine o abordare în deplin acord cu Declaraţia de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019. ”Ceea ce numim cu mândrie „Spiritul de la Sibiu”, care defineşte contribuţia României la construcţia europeană, îşi păstrează deplina relevanţă şi poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei. Suntem pregătiţi să contribuim activ la acest dialog, care să ne ajute să definim împreună priorităţi şi soluţii comune. Doar aşa putem avea garanţia că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienţei, a incluziunii şi a echităţii, care să asigure crearea de oportunităţi egale pentru noi toţi”, mai afirmă Klaus Iohannis.

Acesta apreciază că este nevoie ca, la finele acestui exerciţiu de reflecţie, ”Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creşterii rezilienţei sale”.

”În acelaşi timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate şi stabilitate la nivel regional şi global. Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competenţelor sale, în sfere importante, precum Piaţa Internă, mai ales în ceea ce priveşte ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcţionare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar şi în pregătirea societăţii pentru economia viitorului. În această ecuaţie, investiţiile continue în educaţie şi în formare profesională adaptată pieţei muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătăţii şi Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca rezilienţa Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice şi economice”, a adăugat Iohannis.

Acesta anunţă că va urma o perioadă de dialog direct şi activ cu cetăţenii şi, în perspectivă, de acţiune concretă.

”Ne dorim o participare cât mai largă la Conferinţa privind viitorul Europei şi sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei şi generaţiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar şi să ne angajăm în construcţia viitorului.  La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România”, a încheiat şeful statului.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Lidl, anunț oficial în prag de sărbători. Retailerul aduce pe rafturile magazinelor sale legume românești cu gustul de altădată
Capital.ro
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Eroul care a salvat omenirea de la un război nuclear. În câteva secunde a salvat miliarde de pământeni
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Românii sunt așteptați la urne pentru primul tur al alegerilor prezidențiale
MediaFlux
ULTIMELE IMAGINI cu GABRIEL COTABIȚĂ! Era de NERECUNOSCUT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy