În colegiul 1, pentru Camera Deputaţilor, prim-vicepreşedintele PDL Mihai Stănişoară, ales senator la precedentele alegeri, îl va întâlni pe secretarul de stat în Ministerul Economiei, Rodin Traicu. Tot în colegiul 1, PPDD îl propune pe consilierul judeţean Ionuţ Buculeasa.
Pe lângă acuzaţiile politice cu privire la contractele cu statul de care ar fi beneficiat direct sau indirect, lui Mihai Stănişoară i-au fost aduse şi acuzaţii oficiale. Actualul lider al PDL a fost acuzat în urmă cu şase ani că din postura de preşedinte al Comisiei pentru Monitorizarea Activităţii SRI ar fi încercat să stopeze o anchetă a Ministerului de Interne care avea drept scop elucidarea condiţiilor în care a fost demisă din funcţie directoarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.
Candidat din partea PSD, Traicu a fost angajatul controversatului om de afaceri ovidiu Tender, de al cărui nume se leagă mai multe dosare penale şi chiar o arestare, în 2005, pentru devalizarea rafinăriei RAFO.
Cunoscut pentru discursurile lungi susţinute în momentele cheie ale dezbaterilor din plen, senatorul PSD Petre Daea va candida pentru al treilea mandat de parlamentar, de această dată ca deputat în colegiul numărul 2. Aici, social-democratul se va confrunta cu reprezentanta PDL Doiniţa Chircu. Prezenţă mai discretă în Parlament, Chircu a ieşit în evidenţă cu ocazia referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu, fiind amendată cu 1000 de lei pentru că a semnalat la 112 o falsă tentativă de fraudă. PPDD va fi reprezentat în colegiul 2 de Alexe Virgil.
În colegiul 3, propunerea PNL este Viorel Palaşcă, fost prefect, fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, fost secretar de stat şi secretar general al Ministerului Economiei. De numele lui Palaşcă se leagă şi dosarul de subminare a economiei naţionale în afacerea InetrAgro. Contracandidatul lui Viorel palaşcă este reprezentantul Forţei Civice, Constantin Popescu Babeanu, în timp ce Şerban Ilie va candida din partea PPDD.
În colegiul 4, USL participă la alegeri cu social-democratul Marius Manolache, ARD cu vicepreşedintele PDL Mehedinţi Andi Nodiţ, iar PPDD cu Constantin Rădoi.
Pentru Senat, USL îl propune în colegiul 1 pe fostul consilier al lui Ion Iliescu, Şerban Nicolae. Fost secretar de stat în Guvernul PSD-PDL, Şerban Nicolae i-a reprezentat în instanţă, ca avocat, pe senatorul PSD Cătălin Voicu, acuzat de trafic de influenţă şi pe unii dintre membrii lotului Moraviţa, trimişi în judecată de DNA pentru fapte de corupţie şi contrabandă. Nici ARD nu vine însă cu un personaj tocmai lipsit de controverse. Preşedintele Consiliului Judeţean, Marius Balu, care va candida pentru un post de deputat din partea PDL, a fost acuzat de presa locală că şi-ar fi abonat familia la contracte pe bani publici. Numele şefului CJ a apărut şi în presa centrală atunci când şoferul acestuia a accidentat mortal un pieton în Drobeta Turnu Severin.
În colegiul 2, liberalul Tudor Chiuariu va candida împotriva fostului prefect numit de PDL, Ion Mîţu şi împotriva pepededistului Gheorghe Haneş. Fost ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu a fost cercetat de DNA în dosarul „Poşta Română”. Potrivit rechizitoriului Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), deputatul a fost acuzat, împreună cu un alt fost ministru, Zsolt Nagy, de abuz în serviciu pentru că ar fi avizat şi participat la trecerea unui imobil din centrul Capitalei din proprietatea Poştei Române în proprietate privată, pe baza unor acte false. Terenul a fost subevaluat intenţionat de conducerea Poştei cu 3,6 milioane de euro sub preţul real, potrivit DNA, şi apoi a fost trecut în proprietate privată prin Hotărâre de Guvern.