Zero morţi de Covid în ultimele 24 de ore, în Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord. Este o premieră a ultimelor nouă luni

Doar patru decese de Covid au fost raportate în ultimele 24 de ore în Marea Britanie, însă niciunul în Anglia, Scoţia sau Irlanda de Nord, trei dintre naţiunile componente.
Daniel Spătaru
10 mai 2021, 21:34
Zero morţi de Covid în ultimele 24 de ore, în Anglia, Scoţia şi Irlanda de Nord. Este o premieră a ultimelor nouă luni

O astfel de situaţie, cu zero morţi de Covid în decursul a 24 de ore, nu s-a mai înregistrat în Marea Britanie din data de 30 iulie 2020, după cum transmite Sky News. Cele patru decese anunţate luni de autorităţile de la Londra s-au înregistrat în Ţara Galilor. În privinţa numărului de infectări, Marea Britanie a raportat luni 2.357 de noi cazuri.

„Cu decesele și spitalizările la cel mai scăzut nivel din luna iulie a anului trecut s-a convenit la o reducere a nivelului de alertă, iar ultimele date susțin acum trecerea la pasul trei al relaxării în Anglia, de lunea viitoare, adică din 17 mai”, au anunţat autorităţile.

De altfel, guvernul britanic a anunţat vineri relaxarea de la 17 mai a restricţiilor pentru călătoriile în străinătate, exceptând în special carantina pentru sosirile în Anglia din 12 ţări, între care Israel şi Portugalia, dar nu şi din Franţa.

Citeşte şi Anglia poate renunţa de luna viitoare la distanţarea socială. Boris Johnson anunţă relaxări fără precedent ale restricţiilor

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Transporturilor Grant Shapps a anunţat ridicarea interdicţiei de călătorie în străinătate, interdicţie rezervată din ianuarie pentru călătoriile esenţiale, şi instituirea unui sistem de restricţii care să clasifice ţările în trei categorii în funcţie de situaţia sanitară.

În lista verde sunt incluse 12 ţări, între care Portugalia, Israel, Gibraltar, Australia, Noua Zeelandă sau Singapore. Pentru aceste ţări testele vor fi totuşi obligatorii înainte şi după sosire, testul PCR costând în Regatul Unit peste 100 de lire sterline (115 euro).

Majoritatea ţărilor rămân clasificate în zona ”portocalie”, ceea ce înseamnă că pasagerii trebuie să intre în carantină unde doresc şi să facă mai multe teste. ”Destinaţii estivale cum ar fi Franţa, Spania şi Grecia, nu sunt încă incluse (pe lista verde), dar vom revizui lista ţărilor la fiecare trei săptămâni„, a explicat Shapps.

Pentru ţările din lista roşie, numai rezidenţii se pot întoarce în Anglia, dar trebuie să inte în carantină 11 nopţi la hotel pe cheltuiala lor, adică un cost de 1.750 de lire (aproximativ 2.000 de euro) de persoană. La ţările şi teritoriile aflate deja pe această listă (în special America de Sud) se adaugă acum Turcia, Maldive şi Nepal.

Citeşte şi Boris Johnson, declaraţii scandaloase. Ar fi preferat „mormane de cadavre” decât un nou lockdown în Anglia

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai