Acestea sunt primele spectacole în România, după perioada de pandemie. Guvernul a aprobat luni Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, care asigură cadrul legal pentru desfășurarea evenimentelor test/pilot din domeniul cultural.
Evenimentele se vor desfășura în interior la Opera Națională București, la Teatrul Național București și la Opera Națională Română Cluj-Napoca, iar în exterior la Opera din Capitală.
Condițiile de participare a publicului la cele patru evenimente vor fi aprobate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în baza propunerilor Ministerului Culturii avizate de Ministerul Sănătății.
Propunerea Ministerului Culturii este ca la evenimentele pilot organizate în interior să se permită exclusiv accesul persoanelor care au fost imunizate în urma vaccinării. Evenimentul pilot organizat în exterior va permite participarea persoanelor vaccinate, a celor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Accesul la evenimente se face pe baza cărții de identitate, iar verificarea informațiilor se va realiza prin intermediul aplicației puse la dispoziție de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Calendarul evenimentelor:
14 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 700; Organizator: Opera Națională București;
15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Dineu cu proști” de Francis Veber, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 800; Organizator: Teatrul Național București;
15 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „FAUST” de Charles Gounod, eveniment organizat în interior, număr participanți: aprox. 800; Organizator: Opera Națională Română Cluj-Napoca;
16 mai 2021, intervalul 19:00-21:00, „Libera Musica”, eveniment organizat în exterior, număr participanți: aprox. 1000; Organizator: Opera Națională București.