Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat că are de gând să vaccineze populația de la sate împotriva Covid-19, în scopul de a-i încuraja pe medicii de familie să se înscrie în programul de imunizare.
”Ce pot să sper şi ce mesaj vreau să transmit către medicii de familie – că ei sunt probabil una dintre cele mai importante verigi pentru vaccinarea în mediul rural, acolo unde e mai dificil pentru cetăţeni să ajungă la un centru de vaccinare, motiv pentru care îi rog să se înscrie şi să participe la astfel de activităţi. (…) Pentru a oferi exemplul propriu, eu mă voi duce să mai vaccinez în mediul rural şi sper ca acesta să reprezinte un suficient de puternic mesaj de încurajare pentru implicarea medicilor de familie„, a declarat Ioana Mihăilă în cadrul deschideri „Maratonului de vaccinare” de la Cluj-Napoca.
Potrivit Ministrului Sănătății, vaccinurile împotriva Covid-19 au ajuns la 750 de medici de familie dintre cei 3000, înscriși deja în programul de vaccinare al populației. Peste 300 de cabinete de medicină de familie fac în prezent vaccinuri anti-Covid-19, titrează Realitatea.Net.