Grecia scapă de lockdown şi dă drumul la sezonul turistice. Deși se raportează încă o medie de 2.000 de cazuri zilnice de Covid, vaccinările merg bine. Turistii germani au început încă de acum să meargă în staţunile elene.
Numai pentru țările din „lista verde”, precum Portugalia, regulile nu vor fi asa drastice.
Grecia are încă mai multe restricții. Cu toate acestea, marile schimbări constau în faptul că rezidenții nu mai trebuie să trimită mesaje text către o linie de asistență telefonică de fiecare dată când își părăsesc casele sau merg la cumpărături, circulația este permisă între regiuni, iar pe timp de noapte a fost impusă o limită, acum, între 00:30 și 05 : 00.
O cincime din economia Greciei este văzută ca fiind dependentă de sectorul turistic și 20% dintre lucrători sunt angajați de acesta.
„Ne deschidem industria turistică către lume”, a anunțat ministrul turismului Haris Theoharis, joi seară, în fața Templului lui Poseidon la Cape Sounion, în afara Atenei.
Ce trebuie să facă turiștii
Vizitatorii, dintr-o listă de 53 de țări aprobate, trebuie să completeze un formular de localizare a pasagerilor (PLF) cu o zi înainte de a călători, enumerând locul în care stau și furnizând un certificat de vaccin, un test PCR negativ sau o documentație privind recuperarea recentă de la Covid
Regulile sunt un precursor al certificatului digital la nivelul UE, care este programat să ajute la eliberarea călătoriilor până la sfârșitul lunii iunie. Zboruri de pe mai multe aeroporturi germane, inclusiv Frankfurt, Düsseldorf, Hanovra și Stuttgart, au ajuns pe aeroportul Heraklion din Creta, vineri dimineață. Gigantul turistic Tui a declarat că reia zborurile către Kos, Rodos și Corfu sâmbătă și restul Greciei luna viitoare.