Încrezători în forţele propii, candidaţii au început să vină rând pe rând de la primele ore ale dimineţii. Ministerul a scos la concurs puţin peste 3.700 de locuri şi posturi. Dintre acestea, 3.558 sunt pentru medicină, 250, pentru medicină dentară, iar 170, pentru farmacie.
„Pentru prima dată în 2012 Ministerul Sănătăţii a aprobat scoaterea la concursul de rezidenţiat a unor posturi în clinicile universitare şi spitalele judeţene, acestă măsură fiind în beneficiul medicilor care vor putea să rămână să lucreze după rezidenţiat în respectiva clinică”, a explicat Rafila.
Există însă o condiţie pentru a ocupa un post. Încheierea unui contract de muncă pe o durată echivalentă cu cea a rezidenţiatului.
La examenul de rezidenţiat, susţinut duminică, s-au înscris 5.371 de absolvenţi ai universităţilor de Medicină şi Farmacie. Dintre aceştia, 4.142 au concurat pentru un loc/post la medicină, 931, la stomatologie, iar 298, la farmacie.
Examenul a durat patru ore, timp în care candidaţii au răspuns la cele 200 de întrebări grilă. Lucrarea a fost corectată pe loc.
Concursul s-a desfăşurat, descentralizat, în şase centre universitare, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Craiova, pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anunţate. Examenul a fost sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de 4 ore.