Sergiu Băhăian, condamnat la zece ani pentru că a înşelat o familie

Fostul patron al societăţii Sabina Product şi patron al clubului Gloria Buzău, Sergiu Băhăian, a fost condamnat la zece ani de detenţie într-un dosar, în care mai sunt acuzate alte două persoane, pentru înşelătorie, în care a căzut victimă o familie.
Romania TV
25 nov. 2012, 13:36
Sergiu Băhăian, condamnat la zece ani pentru că a înşelat o familie

Iniţial, Tribunalul Capitalei l-a condamnat, în 13 aprilie 2012, pe Sergiu Băhăian la 14 ani de închisoare, însă Curtea de Apel Bucureşti i-a micşorat pedeapsa.

De asemenea, în acelaşi proces au fost condamnaţi de tribunal Alexandru Stan, la şase ani de închisoare, şi Costin Badea la 13 ani de închisoare, toţi inculpaţii find obligaţi la plata a 65.000 de euro către Teodor şi Cristina Olteanu. Instanţa a desfiinţat şi actele pretins întocmite de avocatul Mihai Rapcea în sensul că familia Olteanu şi-ar fi vândut imobilul.

În urma apelului făcut de inculpaţi, joi, 22 noiembrie Curtea de Apel Bucureşti a micşorat pedepsele.

Astfel, Costin Badea – aflat în arest din 21 martie 2011 – a primit zece ani, iar Stan Alexandru patru ani de închisoare.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care va hotărî definitiv asupra vinovăţiei celor trei.

În minuta Tribunalului Bucureşti din 13 aprilie 2012, judecătorul notează: „Desfiinţează antecontractul încheiat între Radu Mirela, în calitate de promitent-vânzător, şi Olteanu Raluca Gabriela în calitate de promitent-cumpărător, data, identitatea părţilor şi conţinutul antecontractului fiind pretins atestate de avocat Rapcea Mihai, sub nr. 3078/23.12.2009. Desfiinţează contractul încheiat între Radu Mirela, în calitate de vânzător, şi Olteanu Raluca Gabriela şi Olteanu Teodor Cristian, în calitate de cumpărători, data, identitatea părţilor şi conţinutul antecontractului fiind pretins atestate de avocat Rapcea Mihai, sub nr. 4086/29.12.2009. Desfiinţează încheierea de certificare nr. 4086/29.12.2009 pretins întocmită de avocat Rapcea Mihai, precum şi chitanţa nr. 4086/29.12.2009, pretins întocmită de avocat Rapcea Mihai. Desfiinţează contractul de vânzare-cumpărare nr. 4004/23.12.2009 pretins încheiat între Raiffeisen Bank SA, în calitate de vânzător, şi Radu Mirela, în calitate de cumpărător. Desfiinţează ordinul de plată nr. 198/12.02.2010, în care figurează ca plătitor SK Industrial Invest SRL şi beneficiar BRD-Group Societe Generale SA”. Această menţiune a rămas valabilă.

Sergiul Băhăian este judecat în mai multe dosare de înşelăciune, dar şi pentru instigare la crimă.

În 9 iunie 2010, Sergiu Băhăian, alături de 14 persoane, a fost trimis în judecată, de cătr Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru că a înşelat 35 de firme din Bucureşti şi din ţară, precum şi pentru constituirea unui grup infracţional organizat. Gruparea coordonată de Băhăian făceau operaţiuni de achiziţii de mărfuri, care erau achitate cu instrumente de plată fără acoperire în bancă, în obţinerea în mod fraudulos a unor finanţări prin gajarea aceluiaşi bun în mai multe rânduri, la diverse bănci, precum şi în achiziţionarea în leasing a unor autoturisme. Acest proces are termen joi, 29 noiembrie, la Tribunalul Ialomiţa.

În 2 iulie 2010, procurorii DIICOT-Serviciul Teritorial Constanţa i-au trimis în judecată pe Sergiu Băhăian, Valentin Şlepac, Adrian Grigoraş, Edward Marian Mărculescu, Dan Liviu Iovan şi George Florian Oprea pentru constituirea unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, omor şi instigare la omor deosebit de grav. Concret, în perioada decembrie 2007-mai 2008, la iniţiativa lui Băhăian, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat şi Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, cu scopul de a obţine, în mod ilicit, beneficii materiale importante, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale, cu ocazia încheierii şi executării unor contracte de leasing. Prin aceste fapte a fost cauzat un prejudiciu total de 2.706.948,7 lei (echivalentul a 640.939,98 euro) care nu a fost nerecuperat.

De asemenea, Valentin Şlepac şi Adrian Grigoraş sunt acuzaţi că, la instigarea lui Sergiu Băhăian, cu premeditare şi pentru a se sustrage de la urmărirea penală, i-au ucis pe Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan, foşti membri ai grupului infracţional. Dosarul s-a judecat la Tribunalul Constanţa, care l-a condamnat la 26 de ani de detenţie pe Băhăian, complicii săi primind pedepse între cinci şi 13 ani de închisoare.

În 10 noiembrie 2010, Serviu Băhăian a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT într-un alt dosar în care este acuzat, alături de alte 13 persoane, de înşelăciune (65 de societăţi păcălite prin diverse operaţiuni fictive cu peste 5 milioane lei), omor, instigare la omor calificat, fals în înscrisuri, precum şi fals privind identitatatea, fapte comise în perioada noiembrie 2006-aprilie 2007. Între alte acuzaţii, Valentin Şlepac şi Nicolae Mîrşu, instigaţi de Sergiu Băhăian, sunt judecaţi şi pentru că l-ar fi ucis pe Lucian Cernat aruncându-l în Dunăre de pe podul rutier care traversează braţul Dunărea Veche, după ce l-au obligat să bea alcool, ajungând astfel în imposibilitate de a se apăra.

În 28 februarie 2011, Sergiu Băhăian a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în alt dosar, de această dată fiind acuzat, alături de alţi cinci complici, de înşelăciune, fals şi uz de fals, grupului infracţional fiindu-i imputat un prejudiciu de 700.000 de euro. Sergiu Băhăian, Dan Negureanu, Edward Marian Mărculescu, Gheorghe Vasilache, Călin Mircea Roşu şi Fluture Ţene sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Dosarul se judecă la Tribunalul Capitalei.

Spynews
Moarte suspectă în Iași. Doi soți au fost găsiți fără suflare în propria casă. Polițiștii sunt în alertă
Bzi.ro
Ianis Hagi și Elena nu pot pleca în luna de miere! Ce se întâmplă în familia lor, după nuntă
Fanatik.ro
Noi rute Wizz Air către două destinații adorate de români. Prețul biletelor pornește de la 25 de euro
Capital.ro
Se confiscă banii în România. S-a dat lege astăzi, 18 Iulie. Te duci la închisoare între 2 și 7 ani
Playtech.ro
Ce spune Bianca Drăgușanu despre acuzațiile de evaziune fiscală. Vedeta RUPE TĂCEREA
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
De ce circulă în continuare TIR-urile pe Transfăgărășan. Suspiciuni de șpagă pe Valea Oltului pentru tranzit
Spynews
Idei de întrebări pentru confirmarea prezenței la nuntă. Cum să îi întrebi pe invitați dacă vor fi prezenți la eveniment
Spynews
Pare bad boy la Insula iubirii, dar are o poveste de viață impresionantă. Secretele din trecutul ispitei Marcel Andrei
Evz.ro
Subprefectul de Călărași, în imagini greu de privit. Deputatul social democrat a demisionat. Update
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Cuplul de la Insula Iubirii care NU S-A DESPĂRȚIT după terminarea filmărilor 😍 A fost prezent și la nunta Iustinei cu Cornel Luchian
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Românii ar putea călători fără vize în SUA, începând de anul viitor! Ce presupune campania „Calificăm România”, lansată de Guvern
Capital.ro
Cutremur în România. Ion Iliescu a primit decizia. Procurorii n-au avut milă
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Jens Stoltenberg subliniază importanța sprijinului SUA pentru Ucraina în cadrul NATO
MediaFlux
Răsturnare privind ADERAREA la SCHENGEN! Schimbări majore de PLAN
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'