Iată cum s-a schimbat Bucureştiul în zece ani. În imagini se poate observa că, deşi Primaria Capitalei a avut în tot acest timp trei edili aleşi şi doi interimari, lucrurile au evoluat destul de puţin.
Spaţii verzi amenajate, câteva drumuri pavate şi clădiri reabilitate, sunt marile realizări cu care Capitala se poate mândri în ultimii 10 ani.
„Sa va povestesc ceva frumos.Acum 10 ani, pe la mijlocul lui aprilie, am iesit in Bucuresti si am tras vreo 20 de filme, pe marile bulevarde, in locurile cele mai cunoscute. M-am luat cu treaba si le-am lasat intr-un sertar, nescanate. Pana acum cateva saptamani, cand mi-am amintit de ele, le-am scanat si am regasit Bucurestiul lui 2011.
Am realizat atunci peste 700 de cadre. Am ales 37 dintre ele, cate contine un singur film, si m-am plimbat zilele acestea in aceleasi locuri, sa aflu ce s-a schimbat intre timp. Descoperirile sunt interesante. Am lucrat cu aceleasi obiective de acum 10 ani, cautand aceleasi puncte de statie, ca sa fiu sigur de precizia comparatiei.Asadar, Bucuresti 2011 vs 2021 gasiti diferentele”, este mesajul transmis de Vlad Eftenie, pe Facebook.
Printre marile reuşite se numără reabilitarea Teatrului Naţional Bucureşti, în 2015 şi reabilitarea Fântânilor de la Piaţa Unirii. Cea mai arzătoare problemă a bucureştenilor, reabilitarea reţelei de termoficare, a rămas însă o enigmă pentru conducerea Capitalei.
Primarul Nicuşor Dan a promis încă din campania electorală, că acesta este mare preocupare pe care o va avea în mandatul lui. De altfel, aşa a reuşit să convingă electoratul să îl aleagă.
Primarul Capitalei a anunţat în urmă cu câteva săptămâni lansarea licitaţiei pentru reabilitarea a 40 de kilometri de reţea de termoficare din Bucureşti, ofertele putând fi depuse până la 7 iunie. Vestea bună pentru bucureştenii care locuiesc în zonele respective este că vor avea conducte noi. Vestea proastă este că lucrările vor dura 12 luni, anumite linii de transport în comun vor fi suspendate, iar marile bulevarde vor fi transformate în şantiere.