Totodată, cântăreţul Olly Murs, care s-a remarcat în emisiunea „X Factor”, a ajuns pentru a patra oară pe primul loc în topul single-urilor din Marea Britanie, informează Reuters.
Albumul „Unapologetic” a debutat direct pe primul loc în topul britanic, continuând seria de succes a cântăreţei născute în Barbados, după precedentele două materiale discografice, „Talk That Talk” (2011) şi „Loud” (2010), care au reuşit aceeaşi performanţă.
În topul single-urilor, Olly Murs a colaborat cu rapperul american Flo Rida şi au ajuns împreună pe primul loc cu piesa „Troublemaker”, devansând grupul Girls Aloud, aflat pe locul al doilea, cu piesa „Something New”.
Rihanna şi-a lansat primul material discografic în 2005, iar primul ei single devenit Nr.1 a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale, „Umbrella”, „Take a Bow” şi „Disturbia”. În ultimii patru ani, cântăreaţa născută în Barbados a lansat de fiecare dată un album nou în luna noiembrie: „Rated R” (2009), „Loud” (2010), „Talk That Talk” (2011) şi „Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 25 de milioane de copii pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu nouă premii Grammy.