Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu este manipulat pe tema poziţiei USL faţă de UE, el adăugând că este greu să primeşti sfaturi de la cineva care a anunţat, ca premier, fără consultări, că România nu-şi va respecta unele angajamente. Crin Antonescu a fost întrebat dacă ultimele afirmaţii ale lui Tăriceanu ar putea porni un scandal în partid, însă a infirmat acest lucru, precizând că nu se simte ameninţat de către fostul premier.
CITEŞTE ŞI: Tăriceanu, despre o candidatură la PREŞEDINŢIE: Nu e un subiect închis pentru mine
„Reia teza cât se poate de neadevărată, cât se poate de parşivă, cum că cineva în România – că mă viza pe mine, că-l viza pe Ponta, nu ştiu pe cine viza, în orice caz din Guvernul USL – ar fi făcut declaraţii împotriva UE, împotriva occidentului, împotriva unor valori şi orientări ale politicii externe româneşti. Asta e una dintre cele mai mari minciuni pe care mincinioşi profesionişti de la Băsescu la Videanu le-a spus în ultimi ani de zile, şi anume că USL, că eu, că Victor Ponta, am fi anti-occidentali„, susţinut Antonescu.
Pe de altă parte, preşedintele PNL a precizat că îi este greu să primească sfaturi de la Călin Popescu Tăriceanu în ceea ce priveşte politica externă: „Este greu să primeşti sfaturi în materie de atitudine diplomatică şi de politică externă de la cineva care, în calitate de prim-ministru, într-o dimineaţă a anunţat că se retrage dintr-un angajament în politico-militar al României din Irak, fără a-şi preveni sau informa măcar aliaţii„.
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a susţinut, marţi, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că atitudinile de „ţâfnă şi arţag” faţă de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de ţară „izolată, marginalizată şi frustrată”. Liderul deputaţilor PNL a precizat că, „dacă vrem ca Europa să ne respecte, trebuie mai întâi să ne respectăm pe noi”.