La ora 7.00 microbuzele care se apropie de Bucureşti sunt arhipline. Cu greu, şi o echipă România TV a reuşit să-şi facă loc să urce în maşină.
Întrebat de jurnalişti, dacă microbuzul este aşa aglomerat mereu, şoferul spune că la ora 7.00 aceasta este singura maşina. Mai mult, acesta recunoaşte că transportă mult mai mulţi călători decât limita locurilor.
Pe toată durata cursei, şoferul n-a dat niciun bilet, însă jurnaliştii i-au cerut unul, la plecare.
Echipa România TV s-a întors apoi spre Chitila şi a urcat în alt microbuz. Şi de data aceasta au încercat să afle câţi dintre călători circulă legal, cu bilet. Din păcate, nu au găsit niciunul, deşi maşina era plină.
Chestionat de jurnalişti, şoferul a preferat să tacă.