Gigi Becali a venit să-și ia rămas bun de la Ion Dichiseanu. ”Aveam o prietenie. Dumnezeu să-l ierte!”

Sunt momente grele, astăzi, pentru toți cei care l-au iubit pe Ion Dichiseanu. Regretatul actor este condus pe ultimul drum de către fiica sa, Ioana, nepoțica lui, fosta soție, Simona, dar și de toți cei care l-au apreciat și l-au respectat.
Filip Stan
22 mai 2021, 14:34
Gigi Becali a venit să-și ia rămas bun de la Ion Dichiseanu. ''Aveam o prietenie. Dumnezeu să-l ierte!''

Printre cei care au vrut să-și ia adio de la el se numără și Gigi Becali. Patronul de la FCSB a venit să transmită condoleanțe familiei regretatului actor.

De asemenea, imediat cum a ajuns în curtea bisericii, Gigi Becali a făcut și câteva declarații. Îndurerat, latifundiarul din Pipera a precizat că regretă nespus pierderea lui Ion Dichiseanu, mai ales că cei doi au fost buni prieteni.

În plus, Gigi Becali a declarat că actorul obișnuia să-l viziteze des și să stea amândoi la povești.

„Aveam așa o prietenie cu el, mai venea pe la mine, mai vorbeam. Era credincios. Să-l ierte Dumnezeu” a spus Gigi Becali.

Totodată, patronul echipei FCSB a mai spus că Ion Dichiseanu era un om credincios, un lucru pe care el îl apreciază foarte mult.

Ion Dichiseanu a fost înmormântat sâmbătă, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu, cu onoruri militare, prieteni, colegi şi admiratori aducându-i un ultim omagiu.

Cortegiul funerar, în drumul spre Cimitirul Bellu, a fost oprit pentru câteva momente la casa actorului din strada Armenească, potrivit Agerpres.

Sicriul marelui actor a fost acoperit cu drapelul tricolor iar pe cruce a fost înfăşurat un fular al echipei Rapid Bucureşti.

Printre zecile de admiratori prezenţi la înmormântarea lui Ion Dichiseanu s-au numărat şi omul de afaceri Viorel Păunescu, Aurel Pădureanu, soţul Corneliei Catanga, sau patronul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali.

Citeşte şi: Deznodământ tragic în cazul unui copil dat dispărut în Cluj. Băieţelul de doi ani a fost găsit mort pe malul râului Someş

Omagii i-au mai fost aduse lui Ion Dichiseanu, cât a fost depus în foaierul Teatrului Nottara, de actorii Valentin Teodosiu, Eugen Cristea, Tudorel Filimon, Răzvan Bănică, fosta gimnastă Sandra Izbaşa, cântăreţul Paul Surugiu – Fuego.

Tot la Teatrul Nottara i-a adus un ultim omagiu şi galeria echipei de fotbal Rapid Bucureşti. Suporterii au venit cu o coroană de flori pe care era scris mesajul „Regrete eterne. Liga suporterilor Rapid”.

Maşina mortuară cu care a fost adus la Cimitirul Bellu trupul neînsufleţit al actorului Ion Dichiseanu a fost condusă de o femeie, aceasta fiind una dintre dorinţele lui Ion Dichiseanu.

În anul 2019, Ion Dichiseanu a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofiţer.

Ion Dichiseanu, care a murit joi la Spitalul Floreasca, a fost înmormântat cu onoruri militare.

Citeşte şi: Clipe sfâşietoare la înmormântarea lui Ion Dichiseanu. Regretatul actor, condus pe ultimul drum în aplauze FOTO&VIDEO

 

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul în care tot mai mulți români au început să-și cumpere apartamente, mulțumiți de prețurile de aici: “Se extinde”
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Rețetă de weekend. Papricaș cu găluște și afumătură. Cel mai gustos preparat din Ardeal
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Pierzi instant permisul auto. Se va da ordin UE, lege și în România: Nu se discută
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Copil de 14 ani din Mehedinți a provocat un incendiu la școală după ce a fost lăsat repetent
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!