Gândacul are un impact enorm asupra climei locale şi a incendiilor de pădure, întrucât a redus cantitatea dea apă pompată în aer de vegetaţie, spun cercetătorii.
Creşterea de temperatură a rezultat din faptul că energia solară încălzeşte acum suprafaţa solului, în loc să fie folosită pentru evaporarea apei. Această schimbare ar putea modifica şi formarea norilor şi precipitaţiile, mai spun oamenii de ştiinţă în revista Nature Geoscience.
În ultimii zece ani, infestarea cu acest gândac a afectat circa 20% din provincia canadiană British Columbia, adică o regiune de circa 241.000km pătraţi de pădure de pin.
Cercetătorii au făcut legătura dintre atacurile gândacilor şi climat după ce au studiat datele din sateliţi. Ei au descoperit că în pădurile afectate, gândacul a redus evapotranspiraţia din timpul verii – adică mişcarea apei din pământ în atmosferă prin intermediul plantelor – cu 19%.
Gândacul montan de pin distruge pinii prin depunerea ouălelor sub scoarţă. Ei introduc în lemn şi o ciupercă care împiedică copacul să ucidă gândacul. Această ciupercă împiedică pinul să îşi ia apa şi nutrienţii de care are nevoie, iar copacul moare în doar câteva săptămâni.
Iernile friguroase şi temperaturile de sub -40 de grade Celsius pot omorî populaţiile de gândaci, însă insectele îşi revin repede şi îşi reiau atacurile.
Verile călduroase şi iernile blânde din ultimii ani au ajutat insecta să supravieţuiască şi au agravat problema.
Gândacul montan de pin