Voinescu (PDL), despre comasare: Mandatul aleșilor locali va fi prelungit prin lege

Purtătorul de cuvânt al PDL, vicepreședintele Sever Voinescu, a declarat pentru RTV.net că procedura de comasare a alegerilor va implica şi amendarea Legii administraţiei locale. Prin modificarea actului normativ, mandatul aleşilor locali va fi prelungit până la alegerile din toamnă. În forma actuală, legea prevede că mandatul aleșilor locali poate fi prelungit în caz de război sau de catastrofă.
Adrian Ilie
02 dec. 2011, 17:26
Voinescu (PDL), despre comasare: Mandatul aleșilor locali va fi prelungit prin lege

Voinescu a arătat că nu se pune problema unui hiatus în exercitarea atribuțiilor primarilor și președinților de CJ în urma amânării scrutinului local pentru a se desfășura simultan cu parlamentarele.

„Bineînțeles că actualii primari își vor duce mandatul mai departe până la alegerile din toamnă”, a declarat Sever Voinescu pentru RTV.net.

Cât privește procedura legislativă care va permite comasarea, democrat-liberalul a arătat că schimbările trebuie să se facă la nivelul legislației ce privește administrația locală deoarece durata mandatului parlamentarilor este riguros prevăzută în Constituție.

„Se modifică legea care stabilește durata mandatului administrației locale. În esență, trebuie modificat acel articol pentru, în cazul acesta, nu avem nicio constrîngere de ordin constituțional”, a precizat Voinescu.

La rândul său, președintele comisiei de administrație a Camerei Deputaților, Vasile Gherasim (PDL) a susținut că poate fi invocat, în sprijinul prelungirii mandatului actualilor primari, chiar și o situație de forță majoră.

„De ce nu? În momentul în care avem un deficit bugetar foarte mic, în care exprorturile scad, iar motoarele de dezvoltare a economiei au probleme, eu cred că se poate vorbi de o situație de forță majoră”, a declarat Gherasim pentru RTV.net.

De altfel, acesta susține că, din punctul său de vedere, ar fi necesară o modificare chiar mai radicală a legislației, inclusiv a Constituției, prin care să fie prelungite mandatele tuturor aleșilor astfel încât alegerile locale și parlamentare să poată să se desfășoare simultan cu cele prezidențiale și europarlamentare, adică o dată la 5 ani.

În prezent, Legea 215/2001 privind administrația publică locală prevede că mandatul Consiliului Local și al Consiliului Județean este de 4 ani şi poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

În cazul primarilor, aceeași lege stabilește că mandatul este de 4 ani și poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București