Femeia de 85 de ani spune că se trezeşte aproape zilnic cu bilete în uşă sau în poarta de la gardul imobilului, toate fiind „opera” Oanei. În ravase i se reproşează tot felul de lucruri, de la neplata apei până la faptul că nu închide cum trebuie poarta. Potrivit wowbiz.ro, bătrâna nu mai suportă atacurile divei, mai ales că, de cele mai multe ori, se plânge ea, sunt neîntemeiate şi jignitoare.
Oana Zăvoranu a recunoscut că a trimis biletele vecinei, dar are şi ea motive întemeiate să recurgă la asemenea situaţii, mai ales că, locatarii din zonă nu îi înţeleg şi bunele intenţii. „Am rugat-o să închidă poarta, să avem un confort şi să nu ne mai deranjeze nimeni. Când am văzut că n-am cu cine să mă înţeleg, l-am trimis pe omul meu de serviciu cu bileţelul, să vorbească cu femeia, fiindcă eu nu puteam, aş fi luat-o la bătaie. Ea şi fiica ei sunt nişte impertinente şi mincinoase, sunt cunoscute pe stradă ca fiind mahalagioaice şi procesomane. Le-am dat un ultimatum în care le-am spus că, dacă nu încuie poarta, că nu sunt în Sahara sau pe bulevard, şi dacă nu o să se conformeze unor norme de civilizaţie, eu voi schimba în fiecare zi yala şi nu o să mai poată intra”, a spus Oana.