Momentul în care maşina miliardarului din Arad sare în aer. Ancheta, preluată de criminalişti şi SRI. Update: există un cerc de suspecţi VIDEO

Poliția a revenit, la doua ore de la producerea exploziei, cu un comunicat în care se arată ca la Arad vor ajunge pentru a cerceta acest caz specialiști de la București. Cazul omului de afaceri decedat în această dimineață după ce mașina în care se afla a explodat a fost preluat de criminaliști.
Filip Stan
29 mai 2021, 17:40
Momentul în care maşina miliardarului din Arad sare în aer. Ancheta, preluată de criminalişti şi SRI. Update: există un cerc de suspecţi VIDEO
UPDATE ANCHETĂ ARAD:

„La faţa locului a sosit echipa de anchetatori din cadrul IGPR. A fost întocmit un cerc de suspecţi. De la faţa locului au fost ridicate imagini de pe camerele de supraveghere care urmează a fi analizate. Cadavrul a fost ridicat cu puţin timp în urmă şi va fi expertizat”, a declarat pentru AGERPRES Livia Pescar, purtător de cuvânt al IPJ Arad. Aceasta a precizat că ancheta cazului a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad.

UPDATE ANCHETĂ ARAD: ”Au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere. A fost întocmit un cerc de persoane suspecte. Este și echipa pirotehnică a SRI. Vom ajunge și la persoanele sau persoana care a produs acest incident și va fi tras la răspundere penală. Se ridică probe de la fața locului și se încearcă să se stabilească ce substanțe au fost folosite. Am refăcut și traseul pe care l-a avut victima.”, a spus Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliției Române,

UPDATE: Serviciul Român de Informații face cercetări în cazul exploziei de la Arad, în ceea ce ar putea fi un asasinat cu bombă. O echipă a SRI a mers la fața locului și se lucrează și la identificarea unor probe care să lămurească dacă a fost o explozie întâmplătoare sau una provocată.

Serviciul Român de Informaţii realizează, împreună cu specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică, expertiza pirotehnică în urma exploziei de la Arad, iar primele cercetări demarate exclud ipoteza unui atentat terorist. Potrivit SRI, urmează a fi analizate în laborator probe de la faţa locului. ”SRI participă la ancheta desfășurată de Poliția Română și împreuna cu specialiștii de la Institutul Național de Criminalistică se realizează expertiza pirotehnică. Au fost prelevate probe care urmează a fi analizate în laborator pentru a se stabili ce tip de substanțe au fost folosite și au facilitat aprinderea. Primele cercetări demarate de SRI exclud ipoteza unui atentat terorist.”, anunță SRI.

O maşină a fost găsită în flăcări, sâmbătă dimineaţă, în parcarea unui supermarket din municipiul Arad, în aceasta aflându-se un bărbat mort. Primele informaţii arată că s-ar fi produs o explozie la autoturism. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili ce s-a întâmplat. Conducerea Poliţiei Române trimite specialişti la Arad pentru a sprijini ancheta, echipa fiind coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe.

„Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta”, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române.
O maşină a explodat în Arad. Victima, tatăl Laurei Bîlcea, Ioan Crişan, a murit. Se ia în calcul un ASASINAT CU BOMBĂ

Echipa de specialişti este coordonată de adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale, comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe.

Cei care locuiesc în zona exploziei au declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 7.00 dimineața. Explozia a fost atât de puternică încât a produs spargerea ferestrelor la mai multe apartamente din zonă.

Martorii susțin că victima este omul de afaceri Ioan Crișan, tatăl Laurei Bîlcea, fosta soție a deputatului Sergiu Bîlcea. Autoturismul care a explodat este un Mercedes. Omul de afaceri avea un tabiet și anume mergea în fiecare dimineața, în jurul orei 7.00 ca să își bea cafeaua la o anumită cafenea din oraș, potrivit presei locale

„În această dimineață, în jurul orei 7, am fost sesizați prin apel 112, despre faptul că în parcarea unui supermarket din municipiul Arad s-a produs o explozie la un autoturism. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj al pompierilor care au constatat că este vorba despre un autoturism incendiat iar în interior se afla un bărbat decedat. În continuare se efectuează cercetări cu privire la stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, transmite IPJ Arad.

La rândul lor cei de la ISU Arad au precizat că la sosirea la fața locului incendiul a cuprins întreaga mașină.

“În momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență și generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute. După stingerea incendiului a fost găsită în interiorul mașinii o victimă. Victima, decedată, nu a putut fi identificată din cauza deteriorării cadavrului în urma incendiului. Cauza este în curs de stabilire”.

Un gangster cu o viață ca-n filme. Călătorie de lux în elicopter până la secția de poliție. Meniu de condamnat cu șampanie și scoici. „A vrut să iasă la suprafață cu stil”

Crişan era, potrivit presei locale, un prosper om de afaceri din Arad, care avea 66 de ani şi deţinea una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est. Ferma a fost amenajată în apropierea unei foste fabrici de cânepă, situată la câţiva kilometri de municipiul Arad.

Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

Bărbatul a adus într-un bazin termal şi câţiva crocodili, cu intenţia de a dezvolta pe viitor o fermă care să producă carne de crocodil, căutată în restaurantele din unele ţări vestice, unde exportă şi somn african.

Ioan Crişan a fost şi socrul deputatului PNL Sergiu Bilcea. Sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 7.00, autoturismul Mercedes al omului de afaceri a explodat în momentul în care acesta ieşea din parcarea unui supermarket în cartierul Vlaicu din Arad. Deflagratia a distrus şi câteva ferestre ale apartamentelor dintr-un bloc aflat în apropiere. De asemenea, mai multe maşini parcate au fost avariate.

Anchetatorii nu exclud varianta unui dispozitiv exploziv montat pe autoturismul omului de afaceri.

Spynews
Horoscop miercuri, 24 iulie 2024: Peștii vor avea parte de o surpriză plăcută
Bzi.ro
Momentul în care polițiștii din Leeds, Anglia, iau cu forța copiii rromilor! De aici a început tot scandalul – VIDEO
Fanatik.ro
Țeapa luată de o româncă pe litoralul românesc. A făcut rezervare la un hotel care nici nu exista, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Au intrat banii pe carduri. Statul a efectuat plățile pe 22-23 iulie. Românii să-și verifice contul
Playtech.ro
Se închide circulația pe Autostrada Soarelui! Pe unde să circuli ca să ajungi la mare
DailyBusiness
Ce pensie vei primi dacă ai lucrat 15 ani cu carte de muncă
Adevarul
Argument neobişnuit folosit de o avocată din Italia pentru a salva un urs care a atacat un turist: poate fi relocat în România
Spynews
Suspectul în cazul crimei din Brăila și-a sunat mama din arest! Ce i-a spus despre acuzațiile procurorilor
Spynews
Mâncare cu viermi pentru bolnavii de leucemie. Ce spun cei de la Spitalul Fundeni din Capitală / Video tulburător
Evz.ro
Secretele unui somn eficient. Cum te pui pe picioare peste noapte
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu 11 ani decât ea!
wowbiz.ro
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut niște..."
Cancan.ro
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri și ce i-a cerut să-i aducă 😲
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Primele declarații făcute de presupusul autor al crimei din Brăila: „Am fost acolo”. Ce spune bărbatul despre vizita făcută Marinei, doctorița ucisă în propriul cabinet
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Cuplu bombă în sportul românesc: Denis Alibec se iubește cu Anca Surdu, o gimnastă campioană europeană și mondială, devenită vedetă TV la Exatlon
stirilekanald.ro
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
substantial.ro
George Simion promite apartamente ieftine: contract semnat de zeci de persoane
MediaFlux
O ALTĂ DEMISIE în SUA! După BIDEN, a PLECAT și EA
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!