Nouă membri ai grupărilor „Cantemir” şi „Fane Uraganu” au fost arestaţi preventiv

Nouă persoane din grupările "Cantemir" şi "Fane Uraganu", reţinute luni după percheziţii şi audieri privind escrocherii imobiliare şi înşelăciuni cu credite bancare, au fost arestate preventiv, marţi, de Judecătoria Sectorului 1, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei. Instanţa a admis astfel propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, formulată de procurori.
Romania TV
27 nov. 2012, 16:10
Nouă membri ai grupărilor

Potrivit surselor citate, cercetările sunt continuate de poliţiştii Capitalei, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune şi complicitate la înşelăciune.

Peste 100 de poliţişti bucureşteni au fost mobilizaţi, luni dimineaţă, pentru efectuarea a 15 percheziţii şi punerea în executate a 22 de mandate de aducere, în cadrul unei acţiuni care a vizat anihilarea a două reţele de escroci aflate în legătură una cu alta, informează Poliţia Capitalei, potrivit Mediafax.

Surse din Poliţia Capitalei au precizat că acţiunea poliţiştilor a vizat grupările denumite generic „Cantemir” şi „Fane Uraganu”, care erau specializate atât în escrocherii imobiliare, cât şi în înşelăciuni cu credite bancare.

Potrivit anchetatorilor, legătura dintre cele două bande era făcută de Elena Budakci, o femeie în vârstă de 44 de ani, care activa, în paralel, în ambele grupări infracţionale.

Poliţiştii au intrat pe fir după ce au aflat că Budakci a reuşit, cu sprijinul a patru complici, să ia apartamentul unei femei în vârstă de 82 de ani bolnave de Alzheimer, pe care a reuşit s-o convingă să-şi treacă locuinţa situată pe bulevardul Dimitrie Cantemir din Capitală, în valoare de 1,5 milioane de lei, pe numele altcuiva.

Potrivit poliţiştilor, Budakci a trimis-o la uşa bătrânei pe Nicoleta Radu, în vârstă de 20 de ani. În momentul în care proprietara casei a deschis uşa, tânăra s-a purtat familiar cu aceasta, prefăcându-se că încearcă să-i aducă aminte de faptul că ar fi nepoata ei. Fata a menţionat că a fost măritată şi, înainte să facă actele la Starea Civilă, şi-a trecut casa pe numele bătrânei, pentru ca, în cazul unui divorţ, să nu piardă apartamentul. Pentru că, între timp, chipurile, a divorţat, tânăra a explicat, pe acelaşi ton convingător, că doreşte să reintre în posesia locuinţa şi a rugat-o deci, pe „mătuşa” ei, să binevoiască s-o repună în posesie, conform surselor citate.

Sub acest pretext, presupusa nepoată a putut să fure actele de proprietate ale imobilului, spun anchetatorii.

Ulterior, cele trei persoane, însoţite de bătrână, au mers la un cabinet notarial din sectorul 5, unde, în faţa notarului Irina Sârbulescu, ar fi convins-o pe bătrâna bolnavă să semneze un document de înstrăinare a imobilului pe numele lui Tudor Nemţeanu. Acesta, după întocmirea documentelor, ar fi plătit suspecţilor peste 20.000 de euro, pe care aceştia i-ar fi împărţit între ei.

În timp ce o urmăreau pe Elena Budakci, poliţiştii au descoperit că aceasta este implicată şi într-o reţea specializată în obţinerea de credite cu acte false, supranumită „Fane Urganu” şi formată din 15 membri, majoritatea cunoscuţi cu antecedente penale.

Liderul acestei grupări a fost identificat, spun surse din Poliţie, în persoana lui Ştefan Stan, principalii săi „locotenenţi” fiind Vasile Traian, Denis Bălan (care se ocupa de falsificarea actelor) şi Elena Budakci.

Poliţiştii au stabilit că membrii bandei conduse de Ştefan Stan ar fi racolat mai mulţi pensionari, pe care i-au pus să solicite credite, cu actele falsificate de Denis Bălan.

Conform surselor citate, suspecţii ar fi fost ajutaţi şi de doi ofiţeri de credite.

Banda lui „Uraganu” ar fi reuşit să păcălească şase bănci, prejudiciul fiind evaluat la peste 60.000 de lei, potrivit Poliţiei Capitalei.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Tunelul în care niciun om nu va mai putea intra. 100.000 de ani este interzis accesul acolo. Unde se află și cum arată, de fapt
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Datele persoanele ale sportivilor israelieni pentru Jocurile Olimpice Paris 2024 divulgate pe reţele sociale
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!